logo
Ministrul Ion Ariton: "Voi sprijini cu tot ce pot CSU Voinţa"
Ministrul Ion Ariton:

Promovarea echipei CSU Voinţa Sibiu în prima ligă de fotbal a stârnit un entuziasm aproape general, dar a creat şi o întreagă discuţie despre "Bun. Şi acum ce facem?", cu gândul la cum va fi finanţată echipa, cine o va sprijini, pe ce oameni se poate baza.
Unul dintre cei care au sprijinit echipa în ultima perioadă, şi care este decis să se implice şi mai mult de acum încolo este ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, senatorul sibian Ion Ariton. "De când mă ştiu, am încercat să ajut sportul sibian cu ce am putut. Simt că trebuie să dau înapoi ceva acestui oraş şi acestor oameni, care mie mi-au dăruit numeroase satisfacţii. Ani de zile m-am implicat în susţinerea echipei de volei, în sprijinirea echipei de baschet, iar acum a venit rândul fotbalului sibian. E adevărat, în ultima perioadă am fost mai mult alături de echipa CSU Voinţa Sibiu şi de conducerea ei, încercând să dau o mână de ajutor în speranţa unei minuni. Iată că minunea s-a produs miercuri, 6 iulie, şi Sibiul a revenit după 15 ani în Liga I de fotbal. Mi se pare o performanţă importantă, care aduce bucurie unui oraş întreg. Ca dovadă, atmosfera excepţională de pe Stadionul "Municipal". Ţin să-i felicit pe sibieni pentru modul admirabil în care şi-au purtat echipa spre victorie. N-am mai trăit asemenea momente de mulţi ani. Vreau să ajut echipa în continuare. Voi sprijini cu tot ce pot echipa CSU Voinţa Sibiu. Merităm să avem o echipă în Liga I şi acest lucru trebuie susţinut. Cred că ar trebui să depăşim prejudecăţile de genul "sifonarea banilor publici", care au fost asociate recent cu fotbalul. Orice suspiciuni pot fi evitate, dacă finanţatorii echipei vor exercita un control eficient al utilizării fondurilor, iar administrarea banilor va fi mai transparentă. Deci, soluţia ar fi să existe finanţatori şi un audit profesionist al clubului şi nu să evităm sprijinirea sportului", a afirmat Ion Ariton.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

filarmonica

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia