logo
Lituanianul Tamulis, cel mai bun marcator al lui BC CSU Sibiu în sezonul regulat
b.o.n.
1693 vizualizari
Lituanianul Tamulis, cel mai bun marcator al lui BC CSU Sibiu în sezonul regulat
Justas Tamulis a evoluat în 21 din cele 24 de jocuri ale ”vulturilor” și are o medie de 15,7 puncte/meci. În clasamentul Grupei Roșii, lituanianul este pe locul al cincilea. El și-a trecut în cont 330 de puncte.

 

Lituanianul Justas Tamulis este cel mai bun marcator al liderului Ligii Naționale, BC CSU Sibiu, în sezonul regulat. Tamulis a marcat 330 de puncte în cele 21 de jocuri în care a fost folosit, are o medie de 15,7 puncte/meci și ocupă locul al cincilea în clasamentul celor mai buni marcatori din Grupa Roșie.

Dacă media lui Tamulis este cea mai bună în rândul jucătorilor de la BC CSU, alți doi au marcat mai multe puncte îsă decât lituanian, și anume Hardy (344) și Philmore (341).

Ierarhia celor mai buni marcatori din Liga Națională este dominată de americanii care au evoluat în grupa valorică C și în Grupa Albastră, conform statisticii Federației Române de Baschet. Kevin Allen, fostul jucător al echipei ACS Tg. Jiu, a avut o medie impresionantă de 30,1 puncte/meci! Pe locul secund e Mikey Hope, cu o medie de 27,1 puncte/meci în cele 25 de jocuri în care a îmbrăcat tricoul Rapidului, iar Allan Thomas, de la CSM Sighetu Marmației, completează podiumul, cu 23,7 puncte/meci (28 jocuri).

 

Dykes, lider în Grupa Roșie

Kyndall Dykes, baschetbalistul lui ”U” BT Cluj-Napoca, conduce în clasamentul celor mai buni marcatori din echipele care au evoluat în Grupa Roșie. Americanul a fost folosit de către Mihai Silvășan în toate cele 24 de jocuri, marcând 446 de puncte, ceea ce înseamnă o medie de 18,6 puncte. Pe locul secund este Mladen Jeremic (BCM ”U” Pitești), cu o medie de 17,7 puncte, iar Vukosavljevic completează podiumul, cu 17,5 puncte/meci.

Din Grupa Roșie, doar alți doi jucători au mai înscris peste 400 de puncte în sezonul regulat, Kris Richard (Oradea) și Vladan Vukosavljevic (Timișoara).

 

 

BC CSU SIBIU

L  Jucător                             J              Pct.        Medie

1. Justas Tamulis                 21           330         15,71

2. Isaiah Philmore                23           341         14,83

3. Kevin Hardy                     24           344         14,33

4. Monyea Pratt                   23           272         11,83

5. Randal Falker                  23           237         10,30

6. Christopher Cooper         24           188         7,83

7. Lucas Tohătan                21           135         6,43

8. Mirel Dragoste                24           106         4,42

9. Aurelian Gavriloaia         22           56           2,55

10. Wilhelm Brosser            17           21           1,24

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia