logo
Liga 3, FC Avrig - Metalurgistul Cugir 0-1: Diferenţă făcută de un autogol
Liga 3, FC Avrig - Metalurgistul Cugir 0-1: Diferenţă făcută de un autogol
© ziarulunirea.ro
Echipa din Avrig a început cu stângul sezonul, pierzând pe teren propriu cu 1-0 meciul cu Metalurgistul prin autogolul lui Pavel.

 

Emoţiile debutului în Liga 3 s-au făcut simţite în rândul avrigenilor, care nu au reuşit să obţină un rezultat bun în faţa unei echipe care are drept obiectiv promovarea.
Echipa lui Călin Moldovan a avut prima ocazie în minutul 7, mingea şutată de Tăban, din marginea careului mare, ştergând transversala. Itu şi-a încercat şi el norocul, dar Samoilă a reţinut ('11). Şaucă, fostul jucător al Cisnădiei, a trimis peste poartă ('30), dar eforturile oaspeţilor aveau să fie răsplătite în cele din urmă cu două minute înainte de pauză, când Sorian a trimis la prima bară, din corner, Ştefan Radu şi Făgărăşanu s-au duelat fără succes pentru mingea care avea să intre în plasă din fundaşul Pavel.
La reluare, avrigenii au căutat golul egalizator, dar au ajuns greu la poarta Metalurgistului. Daniel Popa a trimis peste transversală ('79), iar Iancu a reluat defectuos din interiorul careului mare ('82). Cugirul putea face 2-0 în ultimul minut, însă Negrescu a reluat alături, din poziţie favorabilă, o minge centrată de Bold.
FC Avrig:  Al. Samoilă - C. Bucur (Ad. Ungureanu '70), Natea, Pavel, D. Popa - I. Simion, Lascu, Risti (D. Iancu '73), I. Stoia (Luca '62) - Cosovanu, Ad. Radu (Coman '59). Antrenori: Mihai Ianc, Ştefan Mereş.
 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica