Universitatea Craiova – Gaz metan 1–2
Lazăr l–a ajutat pe Buchta la penalti
Cel mai bun jucător al meciului de la Tr. Severin, fundaşul Florin Lazăr, l–a īndemnat pe portarul Buchta să plonjeze īn dreapta, la penaltiul executat de Florin Costea, adică exact acolo unde a tras internaţionalul Universităţii.
O parte din meritul lui Buchta la penaltiul parat în debutul jocului de la Tr. Severin îi aparţine şi fundaşului Florin Lazăr. Acesta i-a şoptit portarului că Florin Costea va şuta în dreapta. Buchta n-a stat mult pe gânduri, a plonjat aşa cum i-a spus colegul său şi a apărat lovitura de la 11 metri. "I-am spus lui Milos (n.a. Buchta) de mai multe ori să sară în dreapta sa, pentru că acolo va trage Florin Costea. Milos mi-a urmat sfatul şi a parat penaltiul. Văzusem mai multe meciuri ale Universităţii şi câteva penaltiuri trase de atacantul oltean. Ştiam că o să tragă acolo. Milos mi-a mulţumit după aceea", a afirmat Lazăr.
Centralul întâlnirii, vâlceanul Victor Berbecaru, a acordat penalti pentru Universitatea în minutul 10, la scorul de 1-0 pentru Gaz metan. Berbecaru sancţionase o intrare a portarului Milos Buchta la Gîngioveanu. "Am atacat mingea cu întârziere şi am faultat. A fost penalti, fără niciun dubiu. Mi-am reparat însă greşeala şi cu ajutorul lui Florin Lazăr. Mă bucur că nu s-a primit gol din cauza mea. Adevărul este însă şi că adversarul a tras slab", a afirmat, la rândul său, Milos Buchta.
.

Adauga un comentariu la acest articol