Klaus Iohannis este "Star of the Rally” īn 2010
Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a primit premiul "Star of the Rally”, din partea organizatorului Raliului Sibiului, Sorin Itu, pentru susţinerea acordată de–a lungul celor 10 ediţii.
Raliul Sibiului, cel mai dur şi spectaculos raliu pe macadam din România, a ajuns, anul acesta, la a 10-a ediţie, an în care a fost inclus, în premieră pentru un raliu din România, în calendarul de etape eveniment din Intercontinental Rally Challenge.
Tot în 2010, Raliul Sibiului a pus la bătaie două trofee speciale, "Star of the Rally” şi "Speed Max”, ultimul fiind câştigat, în cursă, de Gergo Szabo, pilot care a obţinut cel mai bun timp pe "speciala" Şanta Max. Trofeul "Star of the Rally”, care poate fi câştigat de absolut oricine care a contribuit într-un fel sau altul la succesul raliului, i-a fost acordat lui Klaus Iohannis, primarul Municipiului Sibiu.
"Raliul Sibiului este o competiţie foarte aşteptată de iubitorii de gen, datorită tradiţiei pe care o are deja în oraşul nostru şi importanţei sale în etapele concursurilor naţionale şi internaţionale. Vom susţine în continuare Raliul Sibiului pentru că este un eveniment care atrage un număr mare de turişti în fiecare an şi sper ca această etapă să se bucure de un succes din ce în ce mai mare”, a spus Klaus Iohannis, primarul Municipiului Sibiu, cu ocazia primirii trofeului "Star of the Rally”.
"Klaus Iohannis, primarul Municipiului Sibiu, a susţinut întotdeauna acest eveniment şi tocmai de aceea i-am acordat primul trofeu "Star of the Rally”, în semn de mulţumire pentru implicarea sa în acest eveniment. La cea de zecea aniversare, Raliul Sibiului a fost inclus ca etapă eveniment în calendarul Intercontinental Rally Challenge, ceea ce a fost un pas foarte important pentru noi, dar şi pentru oraşul Sibiu. Vom continua colaborarea cu organizatorii IRC şi anul viitor, obiectivul nostru fiind acela de a organiza o etapă care să fie inclusă în calendarul oficial al acestei competiţii”, a spus şi Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.
.

Adauga un comentariu la acest articol