CSU Sibiu a perfectat alte două transferuri. Sub comanda lui Dan Fleșeriu vor ajunge Isaiah Philmore, un pivot școlit la echipe de top din Bundesliga, unul dintre cele mai puternice campionate din Europa, și Alex Varga.
Cu un look asemănător cu cel al lui Amar’e Stoudemire, Isaiah Philmore are 28 de ani, măsoară 2,03 metri şi cântăreşte 104 kilograme. El are dublă cetăţenie, americană și germană.
"Phil" e originar din Texas și a absolvit cursurile Xavier Univerity. Cu echipa acesteia a ajuns în semifinalele Conferinței Big East, având medii de 9,3 puncte și 5 recuperări.
Nedraftat în NBA, Philmore a luat drumul Europei și a ajuns în Germania. Mai întâi a evoluat la Ratiopharm Ulm, echipă cu care a debutat în FIBA Eurochallenge. A trecut apoi la Telekom Bonn, cu care a jucat în Eurocup, după care s-a transferat la Walter Tigers, fosta echipă a lui Kris Richard și actualul club al lui Tyler Laser.
La Walter Tigers, Philmore a avut medii de 20 de minute, 10 puncte şi 3,8 recuperări. Americanul s-a remarcat pron procentajele peste medie la aruncările d ela distanţă (41,7 la sută) şi "libere" (80 la sută). "A dovedit o energie uriașă în jocul de tranziție și o aruncare de la distanță pe care și-a îmbunătățit-o în ultimii ani", notează clubul sibian pe site-ul propriu.
Aceste evoluții l-au propulsat în All Star Game-ul Germaniei.
În ultimul sezon, Philmore și-a dorit să revină în circuitul european, semnând cu EWE Baskets Oldenburg, formație care a jucat în Basketball Champions League. Deşi a fost folosit mai puţin, "Phil" a reușit să mențină o eficiență ridicată și medii de aproximativ 6 puncte și două recuperări, cu procentaje bune la aruncări. Rămân drept referință partidele de excepție cu Telekom (16, respectiv 13 puncte, plus 8 recuperări în retur), Enisey Krasnoyarsk (14 puncte) și Hapoel Holon (11 puncte), se arată într-un comunicat de presă al clubului sibian.
Philmore va ajunge la Sibiu un pic mai târziu decât restul colegilor, urmând să devină tată pentru prima dată în perioada imediat următoare.
Alex Varga, un junior talentat
Născut în 1999 la București, Alexandru Cristian Varga are dublă cetăţenie, română şi italiană. Jucătorul care măsoară 1,93 metri a început baschetul la ACS Dan Dacian. Alături de acest club el a câștigat mai multe trofee la juniori, aflându-se în vizorul loturilor naționale și a programului ”Perform Baschet”.
Familia lui a decis să se mute în Italia, dar Alex nu a stat departe de baschet și, după ce și-a rezolvat problema actelor, a semnat în Serie B, la Scauri.
Varga se va alătura lotului condus de Dan Fleșeriu și Cătălin Vulc, urmând a-și întâlni mai mulți colegi de generație. El s-a arătat încântat și uluit de rapiditatea cu care s-au desfășurat toate tratativele, fiind dornic să arate ce poate, conform comunicatului emis de CSU Sibiu.
Varga evoluează pe poziția de extremă și este cunoscut drept un foarte bun apărător și un jucător cu un fizic deosebit.