logo
HC Sibiu, trei victorii în patru meciuri
b.o.n.
1949 vizualizari
HC Sibiu, trei victorii în patru meciuri
Handbaliștii pregătiți de Matei Damian și Dorin Purcărea s-au impus la o diferență de două goluri la Sighișoara, pe terenul penultimei clasate. Adrian Pasere și Robert Fekete au marcat câte 7 goluri.

 

HC Sibiu a obținut al treilea succes din ultimele 4 meciuri de campionat. După succesul la scor în fața ”lanternei” ADEP Satu Mare (35-18), ”urșii” au câștigat cu 30-28 partida disputată la Sighișoara în compania echipei Centrului Național de Excelență.
Mureșenii au început mai bine meciul și, la pauză, conduceau cu 18-14. Sighișoara a inaugurat tabela și în repriza secundă, dar cu 5 goluri consecutive HC Sibiu a reușit să egaleze la 19. Din acest moment, până la final, s-a mers practic cap la cap. Mai erau două minute și scorul era 28-28 când sibienii au reușit să înscrie două goluri consecutive prin care au reușit să câștige meciul.
  • ”A fost o partidă grea, așa cum ne așteptam. Am mers la Sighișoara cu gândul că ne așteaptă un meci dificil și așa a și fost, mai ales în prima repriză, când adversarul s-a desprins la 4 goluri. Mă bucur că am fost mai atenți în partea secundă, am reușit să revenim, iar finalul ne-a aparținut. Este o victorie care ne bucură mult, mai ales că ne așteaptă și alte meciuri grele”, a declarat Matei Damian, antrenorul principal al HC Sibiu.
Cei mai buni marcatori ai HC Sibiu au fost Adrian Pasere și Robert Fekete, ambii cu câte 7 reușite. Pentru formația sibiană au mai marcat Lucian Apolzan, Robert Micloș (câte 5), Răzvan Briotă (3), Mihai Blaga (două) și Bogdan Verza (unul).
După victoria de la Sighișoara, HC Sibiu se menține pe locul 5 în clasamentul Seriei B a eșalonului secund, cu 24 de puncte.
Următoarea partidă în campionat a ”urșilor” va avea loc pe 15 aprilie, aceștia urmând să primească vizita celor de la Universitatea Cluj. 
 


comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

SmartUP

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia