LIGA I / Gaz metan – Rapid 0–1
Fotbal şi (mulţi) nervi
Fotbaliştii celor două echipe s–au încăierat în câteva momente pe gazonul "Municipalului", centralul Haţegan lăsând impresia că a scăpat jocul din mâini, la un moment dat. După o primă repriză "albă", arbitrul din Arad a împărţit nici mai mult, nici mai puţin decât 11 cartonaşe galbene şi 3 roşii!!! Rapidul a triumfat printr–un gol din penalti, la un henţ în careu al slovacului Kubala. Gazul metan pierde, astfel, primul meci din acest sezon.
Giuleştenii i-au administrat Gazului metan prima înfrângere din acest sezon. Vineri seara, pe "Municipal", la capătul unui joc plin de nervi, în care fotbaliştii celor două echipe s-au încăierat atât în prima repriză, cât şi după pauză, Rapidul s-a impus la limită printr-un gol din penalti marcat de Ovidiu Herea, acordat în urma unui henţ al lui Kubala.
Cele două echipe au trecut peste perioada de tatonare şi Kubala a fost aproape de gol la o lovitură liberă obţinută de Eric, mingea şutată de mijlocaşul slovac pe lângă zid fiind reţinută de la rădăcina barei de Bornescu ('5). La celelalte buturi, Herea şi-a încercat în două rânduri norocul ('7 şi 14), dar odată n-a nimerit poarta, iar a doua oară a reţinut Pleşca. Mai periculoşi au fost tot gaziştii. La o lovitură liberă de la 40 de metri, Hoban a prelungit pe spate, cu capul, pentru Aganovic, însă acesta din urmă a trimis în plasa laterală, din doar 2 metri ('18). Două minute mai târziu, Buzean a degajat o minge care altfel ar fi ajuns la un Roman singur-singurel, în faţa porţii.
Aganovic şi-a trecut în cont o nouă ratare mare - oare a câta? - la o fază în care Eric a insistat la o pătrundere, pe centru, mingea a sărit fericit la vârful de atac bosniac, dar Bornescu a reuşit să se opună golului, din poziţie de unu la unu cu jucătorul Gazului metan ('32).
Pleşca şi-a salvat pentru prima dată echipa când mai erau 10 minute până la pauză. Ex-ieşeanul a parat mingea reluată din doar 4 metri de Spadacio, la o centrare a lui Herea, la firul ierbii. Gaziştii puteau intra în avantaj la cabine, însă mingea trimisă de Eric, din lovitură liberă, a fost respinsă de Bornescu - aflat cu soarele-n faţă - în bară, apoi pericolul a fost îndepărtat ('45).
Chemat în premieră la naţionala mare, Ovidiu Herea a încercat să-l impresioneze pe centralul Haţegan, la o pătrundere în careu, cerând penalti, dar a primit, în schimb, doar un "galben", pentru simulare ('49). Şi gaziştii au cerut lovitură de la 11 metri, la un presupus henţ în careu ('52), nu înainte ca Eric ('50) şi Dudiţă ('51) să-şi încerce şutul. Golgeterul Eric a încercat o reluare pretenţioasă, din centrul careului, dar a trimis puţin peste transversală ('52). În cele din urmă, arădeanul Ovidiu Haţegan a dat un penalti, la un henţ în careu al lui Kubala. Giuleşteanul Herea a executat cu fentă şi Rapidul deschidea astfel scorul ('65)...
În restul timpului s-a jucat şi mai puţin fotbal. Nervii au cedat după eliminarea lui Herea ('68) şi, pe teren, s-au schimbat cuvinte grele, îmbrânceli şi chiar au fost câţiva pumni. Din nefericire, gaziştii n-au ştiut să profite de omul în plus. Mai periculoşi au fost tot giuleştenii. Costin Lazăr a pătruns pe stânga şi a trimis în faţa porţii, pentru Cassio, dar mingea reluată de acesta din urmă din doar 2 metri, a fost parată de Pleşca ('70). Rapidul putea face 2-0 cu un sfert de oră înainte de final. Sburlea a pătruns pe stânga, dar a fost egoist şi, în loc să-i paseze lui C. Lazăr, nemarcat, a şutat, de la vreo 20 de metri, din alergare, şi goal-keeper-ul Gazului metan a reţinut. Medieşenii au cerut din nou penalti în prelungiri, când Silvăşan a căzut pe spate, între 3 adversari, dar şi de data aceasta Haţegan a închis ochii.
Gaz metan - Rapid, minut cu minut
'5 - Bornescu reţine mingea şutată de Kubala dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri; '7 - Herea trimite alături, de la 14 metri, lateral stânga; '14 - Pleşca reţine balonul expediat de Herea dintr-o lovitură liberă, de la 25 de metri; '18 - Aganovic trimite în plasa laterală din 2 metri; '26 - schimbare Dudiţă - P. Pîrvulescu (Gaz metan); '32 - Bornescu trimite în corner mingea reluată de Aganovic, scăpat singur cu portarul giuleştean; '36 - Pleşca parează balonul şutat de Spadacio din interiorul careului mic; '44 - Pleşca reţine mingea expediată de Spadacio, de la 20 de metri, cu pământul; '45 - Bornescu respinge în bară mingea şutată de Eric, dintr-o lovitură liberă, de la 20 de metri, lateral dreapta; '48 - portarul Rapidului reţine fără probleme mingea trimisă slab de Aganovic, din marginea careului mare; '49 - cartonaş galben Herea (Rapid); '50 - Eric trimite peste transversală, dintr-o lovitură liberă, de la 20 de metri; '51 - mingea şutată de Dudiţă, de la 25 de metri, e deviată de un giuleştean în corner; '52 - medieşenii cer lovitură de la 11 metri, la un presupus henţ în marginea careului mare; '52 - Eric trimite puţin peste transversală, din semi-foarfecă, de la 8-9 metri; '57 -cartonaş galben Buzean (Gaz metan); '58 - cartonaş galben Kubala (Gaz metan); '58 - schimbare Sburlea - M. Roman (Rapid); '64 - Rapidul obţine un penalti după henţul în careu al lui Kubala; '65, 0-1 - Herea transformă lovitura de la 11 metri cu un şut în dreapta lui Pleşca, goal-keeper-ul plecase pe celălalt colţ; '66 - schimbare Raul Martin del Campo - Kubala (Gaz metan); '67 - cartonaş galben Trtovac (Gaz metan); '68 - cartonaş galben şi eliminare Herea (Rapid); '69 - cartonaş galben Aganovic (Gaz metan); '69 - cartonaş galben M. Constantin (Rapid); '70 - Pleşca respinge în corner mingea reluată de Cassio din doar 2 metri; '70 - schimbare Berti - Cassio (Rapid); '76 - schimbare Silvăşan - Buzean (Gaz metan); '77 - Pleşca reţine mingea şutată de Sburlea, de la 20 de metri; '77 - Al. Munteanu trimite peste transversală, din marginea careului mare; '78 - cartonaş galben Berti (Rapid); '79 - Eric trimite imprecis, dintr-o lovitură liberă, de la 25 de metri; '80 - cartonaş galben Sburlea (Rapid); '81 - Aganovic trimite imprecis, cu capul, un balon centrat din banda dreaptă; '87 - schimbare Răduţă - Spadacio (Rapid); '87 - Pleşca parează mingea reluată de nou-intratul Răduţă, din marginea careului mare; '88 - cartonaş galben şi eliminare Aganovic (Gaz metan); '90+2 - cartonaş galben şi eliminare Sburlea (Rapid); '90+3 - Silvăşan cere penalti, dar centralul Ovidiu Haţegan lasă jocul să continue.
GAZ METAN
(alb complet)
12. Pleşca 7 - 3. Trtovac 6, 19. Fl. Lazăr 6, 13. Akaky Khubutia 6, 8. Buzean 6 (10. Silvăşan '76) - 7. Kubala 5 (14. Raul Martin '66) 5,5, 15. Hoban 7 - 5. Al. Munteanu 6, 27. Eric de Oliveira (cpt.) 6, 22. P. Pîrvulescu 6 (17. Dudiţă '26) 6,5 - 2. Aganovic 5. Antrenori: Cristian Pustai, Dan Matei, Flavius Şomfălean, Dorin Roşca. Rezerve neutilizate: 82. Vîtcă, 16. R. Zaharia, 80. R. Miclea, 6. D. Bozeşan. Absenţi: Buchta, Markovic (accidentaţi), Todea (suspendat).
RAPID
(vişiniu complet)
33. Bornescu 6 - 2. Rui Duarte 6, 4. Elias Santos 6, 23. M. Constantin 6, 19. Bozovic 6 - 14. M. Roman 5,5 (21. Sburlea '58) 5, 15. C. Lazăr (cpt.) 6, 8. N. Grigore 6, 10. Herea 6 - 30. Spadacio 5,5 (9. Răduţă '87), 99. Cassio 5 (27. Berti '70) 5. Antrenori: Marius Şumudică, Cristian Petre, Bogdan Andone, Gheorghe Bărbulescu. Rezerve neutilizate: 89. Straton, 6. Ezequias, 18. Dobroiu, 20. Şt. Grigorie. Absenţi: Cesinha (accidentat).
Sibiu
Stadion: "Municipal". Spectatori: circa 6.000. Gazon: excelent. Timp: însorit.
Evoluţia scorului: 0-1, min. 65 - Herea (penalti).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad) 5. Asistenţi: Dorin Mudura (Oradea) 6, Paul Dimancea (Constanţa) 6. Rezervă: Florin Marcu (Oradea).
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara), Mircea Mihail (Bucureşti). Supervizor: Vasile Avram (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Buzean '57, Kubala '58, Trtovac '67, Aganovic '69, '88 / Herea '49, '68, M. Constantin '69, Berti '78, Sburlea '80, '90+2. Cartonaşe roşii: Aganovic '88 / Herea '68, Sburlea '90+2.
Raportul şuturilor: 13-8 (pe poartă 5-6). Cornere: 3-4. Ofsaiduri: 0-3. Raportul faulturilor: 17-14.
Omul meciului: Răzvan Pleşca (Gaz metan Mediaş).
Herea, huiduit din tribune
Eliminat la puţine momente după ce a deschis scorul din penalti, pentru o intrare urâtă la Alex Munteanu, rapidistul Ovidiu Herea a fost foarte aproape de a isca o bătaie generală în teren. Foarte nervos pe decizia centralului Ovidiu Haţegan, rapidistul a refuzat să părăsească suprafaţa de joc, întârziind cu câteva minute reluarea meciului, interval de timp în care s-a plimbat prin faţa tribunei oficiale, într-un cor de fluierături şi huiduieli.
“Nu au fost mai buni ca noi”
Mijlocaşul Ovidiu Hoban a părăsit abătut arena sibiană, la finalul meciului de vineri seara. ”Îmi pare foarte rău că nu am reuşit să obţinem măcar un egal. Păcat de faza de la acel penalti. Rapidiştii nu au fost cu nimic mai buni ca noi. Nu ne rămâne decât să muncim mai mult şi să fim mai deştepţi, pentru a recupera punctele pierdute acum din viitoarea deplasare”, a afirmat Hoban.
Încăierare pe gazon
Atât în prima repriză, cât şi în momentul eliminării lui Ovidiu Herea, pe gazon s-a încins o încăierare generală, potolită cu greu de centralul Ovidiu Haţegan şi asistenţii săi. Dacă, în repriza întâi, Haţegan n-a dus mâna la buzunarul cu cartonaşe, după incidentele din minutul 68 a acordat două "galbene", lui Marius Constantin şi Aganovic.
Dani Coman, în tribună alături de finul său
Proaspăt transferat la Rapid, portarul Dani Coman a urmărit desfăşurarea întâlnirii de la Sibiu din tribună, alături de finul său, sibianul Radu Neguţ, jucător din lotul nou-promovatei în Liga a II-a, CSU Voinţa. Aflat într-o perioadă de recuperare, după o accidentare, Coman şi-a felicitat coechipierii la vestiare, la finalul meciului, iar la plecare maşina i-a fost blocată de fanii giuleştenilor, la ieşirea din incinta stadionului, pentru o sesiune de poze şi autografe. Acelaşi lucru l-a făcut Dani Coman şi în pauza meciului, când a fost pur şi simplu luat cu asalt de zeci de suporteri sibieni.
Markovic e refăcut
Fundaşul stânga Zarko Markovic, accidentat la glezna piciorului drept în meciul cu Sportul studenţesc, va intra, de astăzi, în programul normal de pregătire alături de ceilalţi jucători medieşeni. ”Markovic va reîncepe antrenamentele. Faptul că va fi întrerupt campionatul după această etapă este un lucru bun în cazul lui, deoarece se poate reface complet până la următorul meci”, a afirmat tehnicianul Cristi Pustai.
Liga I, etapa a VI-a
Vineri
Gaz metan Mediaş - Rapid Bucureşti 0-1 (0-0)
A marcat: Herea '65 - penalti
Dinamo Bucureşti - Universitatea Cluj 3-4 (2-3)
Au marcat: Ad. Cristea '23, Torje '27, N'Doye '88 / Cl. Niculescu '19, '59, Lemnaru '31, Delgado '36
Sâmbătă
Universitatea Craiova - Sportul studenţesc 1-0 (0-0)
A marcat: Stoianof '90
CFR Cluj - Pandurii Tg. Jiu 2-1 (2-0)
Au marcat: E. Kone '18, Alcantara '24 / Voiculeţ ' 85 - penalti
Duminică
Oţelul Galaţi - FC Braşov 1-0 (0-0)
A marcat: Sg. Costin '89
Steaua Bucureşti - FC Timişoara 1-1 (0-0)
Au marcat: Păcurar '52 / Contra '80
Unirea Urziceni - FC Vaslui 2-1 (2-0)
Au marcat: Maftei '24, Bordeanu '40 - penalti / Wesley '88 - penalti
Astăzi
Gloria Bistriţa - FCM Tg. Mureş, ora 20.00, GSP TV
Victoria Brăneşti - Astra Ploieşti, ora 22.00, GSP TV.
Clasament
1. Steaua 6 4 2 0 11-5 14
2. Dinamo 6 4 1 1 21-14 13
3. Oţelul 6 4 1 1 6-2 13
4. Gaz metan 6 3 2 1 10-5 11
5. Rapid 6 3 2 1 7-3 11
6. Timişoara 6 2 4 0 11-9 10
7. "U" Cluj 6 3 1 2 10-10 10
8. FC Braşov 6 2 2 2 7-6 8
9. CFR Cluj 6 2 2 2 8-9 8
10. "U" Craiova 6 1 3 2 5-6 6
11. Urziceni 6 1 3 2 3-4 6
12. Sportul 6 2 0 4 10-12 6
13. Bistriţa 5 1 2 2 8-9 5
14. FC Vaslui 6 1 2 3 5-10 5
15. Tg. Mureş 5 1 1 3 4-9 4
16. Astra 5 0 3 2 6-9 3
17. Brăneşti 5 1 0 4 5-9 3
18. Pandurii 6 0 3 3 3-9 3.

Adauga un comentariu la acest articol
arbitrajul a fost penibil...spectatorii au platit bilet sa vada fotbal si l au vazut pe mascariciul de Hateganu..
hoban–cel mai bun din gaz metan!sunt coleg de facultate cu el si este si un student f bun.serios,muncitor si un bun coleg!!!
Sibiu orasul bunelor maniere ar terebui sa fie si pe stadionul Sub Arini,nu?1 Spectatorii nu respecta numarul de pe bilet 2 rindurile sunt numerotate ca vai de mama lor.3 in sectorulA1siA5 scaunele de pe rindul 9 erau pline de gainatz de pasari fara sperantze de a fi folosite de spectatori,RUSINOS domnilor organizatori.4Cit despre fotbal numai spectacol nu a fost,mai mult circ .poate Rapid vrea in I
EUROPA pe care se pare ca au umpluto deja si sunt trimisi acasa