Zambilica, însurăţica

O cunoaşteţi pe Zambilica? N-o cunoaşteţi şi vă pot spune că ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru dumneavoastră. Dacă aveţi vreun fecior tomnatic pecare vreţi să-l însuraţi musai, Zambilica ar fi o variantă. Nu-i fată rea, nu-i proastă, dar vorbeşte mult şi, uneori, aiurea. Acum, un gând nu-i dă pace, o zgândăre mai rău decât efectul combinaţiei fatale dintre îngheţată, mere şi bere: vrea să se mărite. Şi asta n-ar fi o problemă dacă motivul grabei către altar n-ar fi legat ombilical de ceea ce spune lumea. Că are treizeci de ani, că trebuie să-şi facă un rost şi alte griji din astea de cartier. Veţi spune probabil că e plină lumea de holtei puşi pe însurătoare, că nu-i o problemă dibuirea unei variante de măritiş, dar vă spun că greşiţi. Zambilica este exemplul perseverenţei matrimoniale: cutreieră cluburile, Internetul, zâmbeşte ori de câte ori un bărbat neînsurat se prezintă în faţa ei, dar, ghinion, zici că are cununiile legate, maică. Criteriile de genul înalt, ochi albaştri, spiritual, deştept, de condiţie, pălesc în faţa realităţii. Alesul inimii întârzie să apară, iar vecinele purtătoare de basma ce le împrejmuieşte gândurile n-o slăbesc din priviri, întrebări şi dojană. M-am întrebat dacă n-ar fi mai cuminte ca Zambilica să-şi caute adevărata pereche, în linişte, cu răgaz, ca să nu păţească precum în povestea cu gardul şi leopardul. Şi m-am mai întrebat dacă nu cumva, aceeaşi Zambilica ar trebui să fie mai puţin simţitoare la gura lumii, gură prin care n-a mai trecut periuţa de dinţi de multă vreme. Şi pentru că m-am întrebat pe mine, am zis că-i nimerit să-i adresez şi ei întrebarea. Mi-a răspuns că simte o presiune fantastică din partea faunei înconjurătoare. Şi-atunci, am înţeles că ea, draga mea Zambilica trăieşte nu pentru ea, ci pentru tanti Cici sau nenea Nelu, că vrea să se mărite în primul rând ca să le astupe lor gura şi, pe urmă, dac-o mai rămâne timp şi spaţiu să-i fie şi ei pe plac soluţia. o compătimesc pe Zambilica: mă gândesc, că ar putea da peste un ghiolban aparent manierat, care s-o transforme post-nuntă într-un sac de box, într-o gospodină desăvârşită. Nu ştiu dac-o fi priceput că graba strică treaba, că a-ţi alege tovarăşul de viaţă e altceva decât a-ţi cumpăra o pereche de pantaloni, care, dacă-s prea largi sau nu te încap, pot fi schimbaţi. Zău, mi-e teamă pentru ea; că şi aşa fuge de propriile simţiri ca dracul de tămâie. Dacă o dă în bară cu mariajul, se pierde de-a binelea..