logo
Piese vestimentare la care trebuie să renunţi după 30 de ani
Piese vestimentare la care trebuie să renunţi după 30 de ani
Fie că vrem sau nu să acceptăm, odată cu înaintarea în vârstă şi stilul nostru vestimentar trebuie să suporte unele modificări. Dacă la 20 de ani, o fustă mini părea sexy, după 30 de ani ar putea deveni chiar vulgară. Jeanşii scurţi sau cu talie foarte joasă, gablonţurile de calitate proastă, hainele strâmte şi pantofii cu platformă sunt alte piese la care ar trebui să renunţăm când împlinim trei decenii de existenţă.

NU jeanşilor scurţi!

Jeanşii scurţi care par ca boxerii nu mai sunt la modă pentru cele care depăşesc 30 de ani. Oricâte ore ar petrece în sala de sport, femeile mature trebuie să îi înlocuiască cu o pereche de pantaloni scurţi, dar puţin mai largi, care să depăşească două degete sub posterior. Nu e bine să mergi la plimbare îmbrăcată astfel, dar în zilele toride din vacanţă pot fi o opţiune potrivită.

Dantela îi ia locul transparenţei

Nici transparenţa nu mai este caracteristică vârstei de 30 de ani. Dacă vrei să nu devii subiect de bârfă pentru cei din jur, evit-o. Dacă vrei să fii sexy, o dantelă nude te poate salva.

Nici colanţii nu trebuie să fie o opţiune dacă vrei să ieşi din casă. Dacă nu îi folosiţi pentru yoga, uitaţi-i.

Fuste cloche, DA!

Fustele tutu sunt o apariţie, dar arată bine doar la prezentări de modă sau fotografiate pe vreo bloggeriţă. În realitate, însă, nu se găsesc în garderoba unei femei mature şi serioase. Înlocuiţi fusta tutu cu una cloche, cu o lungime midi. Merge cu o cămaşă asortată sau topuri crop.

NU platformelor!

Înlocuiţi şi platformele cu tocurile cui. Pantofii stiletto sau cei cu toc ascuţit sunt potriviţi pentru un cocktail. Eleganţa şi rafinamentul îşi schimbă coordonatele când vine vorba de vârsta de 30 de ani.

Hainele care nu ni se mai potrivesc...

Chiar dacă sunt haine la care ţii, dar nu îţi mai vin, e timpul să le schimbi. E recomandată o curăţenie generală în dulap, o dată pe sezon, pentru a stabili ce mai porţi şi ce nu. Dacă sunt haine care arată impecabil, dar care ţi-au rămas mici, cu siguranţă alte femei se vor bucura de ele. Cu această ocazie, dăruieşti din inimă.

Renunţaţi şi la rochiile mulate, dacă nu vă scot în evidenţă silueta în mod perfect, dar şi la lenjeriile deteriorate.

Optaţi pentru bijuterii preţioase!

Nici la capitolul "accesorii" nu trebuie să neglijăm unele aspecte. Gablonţurile de proastă calitate nu sunt recomandate la o ţinută rafinată. Sau la vreo altă ţinută, în general, pentru că vor contura o imagine superficială. Evitaţi bijuteriile din plastic, acoperite cu auriu sau argintiu. Mai bine cumpăraţi câteva perechi de calitate, ca să le numeri pe degete, decât să vă umpleţi de accesorii nepreţioase.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

jidvei

marquardt

sibiul de odinioara

omirom

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia