"Mi–am luat sutien push – up şi–un bărbat cam cult în cap!"

Stau şi mă-ntreb uneori, cum e să fii piţipoancă? Să pozezi despuiată în Libertatea şi să declari ritos că îl aştepţi pe Făt - Frumos, călare pe romantism, pe deşteptăciune şi pe simţul umorului. Să laşi să se înţeleagă că eşti în aşteptarea unui bărbat care a desluşit măduva raţiunii lui Kant, sensibil la căderea frunzelor galbene în mijlocul toamnei, unui bărbat ale cărui buze se sparg într-un zâmbet doar la glume bune, în niciun caz bancuri deochiate sau la grosolănii rurale. Par să se bată cap în cap cele două imagini: ea, pozând fără sutien şi cu dosul inundând pagina, el pedant şi manierat nevoie mare. Pe deasupra şi plin ciucur de spirit. Despre aşteptările romantice am mai vorbit acum vreo două săptămâni şi am stabilit nişte limite în care se încadrează fătucile de genul ăsta, adică de la cina luminată de flacăra jucăuşă a unei lumânări, la baia cu petale de trandafiri, spumă şi vin spumant, poreclit "şampanie". Ei, dar romantismul poate include şi o plimbare la şosea. Cu condiţia ca plimbarea să se facă cu o maşină decapotabilă, iar şoseaua să fie străjuită de nişte cluburi de fiţe, numai bune de etalat cucerirea. Mă întorc la fetele din paginile revistelor colorate, răsfoite frenetic în trenurile de persoane, ba chiar în veceurile acestora (am vrut să spun toalete, dar cred că şi fantasticul are nişte limite): ce nevoie or fi având de toate dorinţele astea false, penibile, exprimate cu litere de-o şchioapă? E drept, nu pot declara chiar adevărul gol - goluţ "Vreau să-mi găsesc un tip plin de bani, poate fi prost grămadă - că nici eu nu-s vreo deşteaptă - , să aibă muşchi ca Van Damme, să mă ducă în toate cluburile şmechere, să dea în icter toate panaramele alea invidioase de m-au bârfit", dar o cale de mijloc tot se poate găsi, oricând. pozezi în chiloţi, dar eşti plină de spirit şi vrei o jumătate academică. E ca mersul la biserică, în costum de baie. Nu-i vorbă, există situaţii, unele celebre, în care ea se dăduse bătută în lupta cu buchia cărţii, în timp ce el ţinea cu naturaleţe în mână condeiul. Căsătoria lui Tudor Arghezi ar putea fi un asemenea exemplu, dar situaţia nu poate fi comparată cu poveştile din zilele noastre. Erau alte vremuri, alte pretenţii, alte viziuni. În orice caz, la sistemul de valori de tip nou promovat în mahmura societate românească, nu m-ar mira ca Sexy Brăileanca, Moni, Bahmu, Eba sau mai ştiu eu cine să dea de perete uşa Academiei Române cu legitimitatea unui membru cu drepturi depline..