logo
Cum să îţi prepari acasă balsam de buze
Cum să îţi prepari acasă balsam de buze
Eşti preocupată să îţi hidratezi întreg corpul? Ei bine, pentru asta există creme speciale. Pentru buze, însă, sunt balsamuri diverse care asigură îngrijirea. Aflaţi că le puteţi pregăti şi acasă, în propria bucătărie, alegând, înainte de toate, aromele şi culorile dorite, având grijă ca ele să nu conţină substanţe dăunătoare pentru organism. Principala problemă a buzelor sunt crăpatul şi uscarea. Aşa că fii atentă să le oferi exact ceea ce au ele nevoie!

Balsam cu miere

O primă opţiune, potrivit clickpentrufemei.ro, este balsamul ce are la bază mierea care, aşa cum este deja cunoscut, hidratează cel mai mult dintre toate ingredientele posibile.

Pentru preparare, aveţi nevoie de:

*10 gr. de ceară de albine;

*30 ml de ulei de jojoba;

*o linguriţă de miere.

Puneţi ceara şi uleiul de jojoba într-un vas pe baie de aburi şi lăsaţi până se topeşte. Adăugaţi mierea puţin încălzită. Amestecaţi şi puneţi compoziţia în cutiuţe mici.

Folosiţi balsamul după ce s-a întărit.

Balsam cu cacao

Pentru pregătirea balsamului cu cacao, aveţi nevoie de:

*3 linguri de ceară de albine;

*o luinguriţă unt de shea;

*o linguriţă unt de cacao;

*o linguriţă ulei de nucă de cocos;

Dacă vreţi să obţineţi o nuanţă ciocolatie, puteţi adăuga o linguriţă de pudră de cacao. Dacă vreţi o nuanţă roşiatică, adăugaţi pudră de sfeclă.

Puneţi într-un vas pe baie de aburi ceara de albine, untul de cacao, cel de shea şi amestecaţi până la topire. Aproape de răcire, adăugaţi uleiul de cocos şi cacaua. Amestecaţi. Puneţi compoziţia în flacoane mici.

Folosiţi după ce se întăreşte complet.

Trandafirii, un remediu pentru buzele crăpate

Dacă aveţi buzele uscate, este indicat să folosiţi ulei de măsline, datorită compoziţiei din acizi graşi Omega3. De asemenea, o altă variantă o reprezintă laptele şi petalele de trandafir. Scufundaţi opt petale de trandafiri în lapte şi lăsaţi câteva ore. Apoi, pasaţi-le şi faceţi o pastă pe care să o aplicaţi pe buze de vreo trei ori pe zi. Vă va ajuta să scăpaţi de crăpături şi vă va conferi o nuanţă trandafirie.

Balsam cu migdale

Dacă buzele vă sunt mai tot timpul uscate, puteţi opta pentru un balsam de migdale. Este cremoos, catifelează şi dă luciu buzelor.

Pentru prepararea lui, aveţi nevoie de:

*două linguri de ceară de albine;

*20 gr. ulei de nucă de cocos;

*o lingură de miere;

*20 ml esenţă de migdale.

Topiţi ceara pe baie de aburi şi adăugaţi uleiul de cocos. Luaţi de pe foc, puneţi mierea, esenţa de migdale şi amestecaţi până obţineţi un amestec cremos.

Turnaţi balsamul în cutiuţe mici. Folosiţi după ce se întăreşte.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica