Tribuna
Ce trenduri au rămas din 2018. De la imprimeuri colorate, la bermude şi animal print
Andra MARINESCU
2378 vizualizari
Ce trenduri au rămas din 2018. De la imprimeuri colorate, la bermude şi animal print
© fashiontasty.com
Deşi 2018 s-a încheiat, asta nu înseamnă că şi garderoba de anul trecut a expirat. Iubitoarele de modă au parte de o veste bună! Potrivit specialiştilor Elle.ro, există cinci trenduri din 2018 care se poartă şi în 2019. Este vorba despre animal print, sneakers, bermude, umeri voluminoşi şi imprimeuri psihedelice.

Ce  păstrăm din 2018

Ei bine, şi în acest an, orice piesă animal print este binevenită şi reprezintă un "must have" în 2019, în dulapul oricărei reprezentante a sexului frumos. Fie că mizaţi pe acelaşi print sau pe o culoare puternică, veţi atrage întotdeauna atenţia.
Apoi, tenişii sunt nelipsiţi în fiecare an, la fel ca imprimeurile psihedelice. Imprimeurile colorate ori abstracte sunt cool chiar şi aplicate pe o rochie de seară.
De asemenea, umerii voluminoşi, din anii '80, nu au mai ieşit din modă.
Când vine vorba de bermude, în acest an, este bine să le combinăm cu un blazer masculin şi o pereche de sandale feminine pentru un look actual.

Ce nu se poartă anul acesta

De cealaltă parte, există trenduri din 2018 care nu se mai poartă în 2019.
Potrivit Elle.ro, nu trebuie să vă speriaţi, pentru că nu trebuie să aruncaţi multe lucruri, ci doar să le actualizaţi.
Argintiul nu se poartă primăvara aceasta, dar asta nu înseamnă că trebuie să aruncaţi lucrurile argintii. Păstraţi-le pentru sezoanele care vor urma.
În acest an, din  garderoba unei femei pot lipsi rochiile înflorate şi, de asemenea, poncho-ul, va fi înlocuit cu trenciurile clasice.
Cizmele cu volum exagerat care nu dau mereu eleganţă siluetei feminine vor fi nevoite să îşi aştepte din nou rândul şi ele.
Nu în ultimul rând, roşul nu este recomandat în acest an, în locul lui fiind sugerat un galben intens, solar, care să vă umple de energie. O alternativă poate fi şi rozul intens. Designerii ne propun ţinute all pink şi brusc garderobele noastre vor deveni energice, pozitive şi pregătite pentru romantica zi a îndrăgostiţilor.

Piese care nu se demodează

Există şi piese vestimentare care nu vor muri niciodată. De exemplu, rochia clasică, neagră, care este un "must have" în garderoba oricărei femei. Aceasta oferă multe opţiuni prin care vă puteţi accesoriza, cum ar fi un colier de perle şi pantofi cu toc stiletto. Apoi, cu o geacă de piele, rochia conferă  un alt look.
Geanta de dimensiuni medii, pantofii stiletto, paltonul până la genunchi, cămaşa albă de inspiraţie masculină, jeanşii şi geanta supradimensionată sunt alte piese care nu pot lipsi din dulap, în niciun an.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

Enescu

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia