Bloguri multe, multe şi cornute

Nu-mi amintesc să fi scris vreodată despre bloggeriţe, dar dacă am eu o mică problemă de memorie şi am mai atacat subiectul, voi pune repetiţia pe seama varietăţii de interpretări pe are o oferă subiectul. Ştiu că e la modă acum să ai blog, să scrii acolo vrute şi nevrute, să te despoi de idei, de frustrări, de aparenţe şamd. Nu comentez, există şi bloguri interesante, care poartă mesaje isteţe, corecte, înmuiate în spirit. Vreau să vorbesc azi doar despre blogurile fătucilor care găsesc de cuviinţă să-şi depoziteze undeva, sub formă de texte imberbe, frustrările acumulate la vreo şedinţă prelungită de târguit (pardon, shopping, mă scuzaţi) sau la vreo vizită nocturnă într-un club de fiţe medii sau extra. Am citit texte ce deplângeau drama dispariţiei pantofiorilor abli de pe raftul magazinului, a cizmuliţelor argintii ori suduiau atitudinea neprietenoasă şi invidia unor purătoare de cosiţe, mult mai cornute decât deţinătoarea blogului, care se pronunţaseră în nişte cercuri animate de rotocoale de fum slobozite din gâtlejuri de adolescenţi, asupra unor trăsături negative ale caracterului fătucii deţinătoare de oracol electronic. Am înţeles că acest soi de blog face şi desface prietenii, carevasăzică e mai performant decât o vrăjitoare care-ţi zâmbeşte ştirb şi pecuniar la rubrica de mică publicitate. "Intră pe blogul meu, că am scris acolo...": cam aşa sună invitaţia la hălăduială electronică, urmată eventual, de o ieşire palpabilă, în spaţiul public, convenţional. Ce a scris fata acolo? Că i s-a rupt tocul (asta da căzătură de la înălţime) la pantofior, că s-a certat cu "boy - friend-ul", că a mers la club unde a fost "ok", că Gigica e invidioasă pentru că băiatul cu care iese ea (nu Gigica) are maşină mai decapotabilă decât gherţoiul candidat la gustatul favorurilor Gigichii şi alte probleme din astea existenţiale şi de-a dreptul apăsătoare. Am auzit (n-am apucat să citesc, n-am nici timp, nici răbdare) că pe cele tărâmuri se poartă şi războaie între purtătoarele de patimi muiereşti necoapte. Vasăzică Lenuţa din Troia e istorie şi atât. Ei, dacă avea şi ea un blog la vremea aia, alta era istoria, altfel se coceau merele în grădina discordiei. Ca şi cum împopoţonarea vestimentară ar fi fost neputincioasă în demersul de a demonstra calităţile de ţoapă, blogul, în forma sa descrisă pe scurt mai devreme, pune umărul la acţiunea de prevenire: "Are blog. Uite ce scrie pe el. Fugi!". Da, e folositor şi spaţiul electronic de acest tip, deoarece te scuteşte de un dialog lămuritor cu fătuca, dialog ce ar putea fi traumatizant; lectura în solitudine poate fi mai uşor suportabilă. Şi, uneori, nebănuit de folositoare. Asemenea unui tratament preventiv cu furazolidon..