Un oraş curat şi ordonat. Sau nu.

Sibiul nostru (că, indiferent dacă îl ridicăm în slăvi ori îl facem praf la modul scris-fotografiat, a fost şi este „al nostru”) trăieşte un paradox la nivelul ţării. Spre deosebire de alte locuri şi localităţi, despre care auzi „de rău” pe toate, vorba aceea, canalele de nu îţi vine nici să le cauţi pe net, necum să le mai şi vizitezi dar daca îţi iei inima în dinţi şi treci pe acolo vei vedea că, totuşi, merită, la noi e invers. În ciuda imaginii întreţinute şi răspândite de Sibiu- oraş german rătăcit prin Balcani, frumos, medieval., baroc, curat, ordonat, situaţia din real este cam diferită. OK, la nivel de declaraţii, statistici avantajoase, sau mirări pozitive ale excursioniştilor (mai ales de dincolo de munţi, care ne admiră la fel de mult pe cât îi detestăm noi „sighienii adevăraţi”, treaba cu „oraş occidental” rămâne un mit urban sau o rezultantă de lobby prost făcut. Da, Sibiul e mai frumos decât aclte oraşu sau municipii. Da, Sibiul are potenţial turistic, în proporţie de 80% nu numai neexploatat, dar ignorat complet. Da, Sibiul e altfel. Da, din păcate, locurile unde e „altfel” sunt prea puţine faţă de locurile unde „e la fel”. La fel ca în cele mai amărâte oraşe ori ca în cele mai bucureştene cartiere ale Bucureştiului. Uneori, treaba asta de observă şi în centru, ceea ce e dureros, pentru că din cauza acestui „Centru” aven noi turişti. Avem aici patru exemple, două din centru, două din „mahala” (Mahalaua Hipodromului, să zicem). Şi ne-ar place să nu mai avem parte de asemenea prilejuri de a apăsa pe declanşator. Deşli ne îndoim.
Explicaţii foto:

p1: Da, avem (încă) echipă de fotbal în prima divizie. OK. Că echipa joacă aşa de bine încât uneori mai şi egalează, e treaba iubitorulor fotbalului. Că are site, e meritul lor. Că are suporteri (puţintei) cu nume - „Peluza Sud”, iar e OK. Dar când citesc numele echipei măzgălit prin oraş şi chiar în centrul-centrului, asta deja nu e OK. „Voinţa” din imagine se află în pasajul de la Billa, dintre strada Avram Iancu şi Piaţa Mică. Dar să ne consolăm cu faptul că dacă echipa de fotbal sibiană e cam ciucă a bătăilor, măcar are nume. Scris cu vopsea pe unde se nimereşte. Dar asta spune şi cam ce categorie au suporterii ei.

P2. Piaţa Mică Nr. 22.  De la distanţă, dela vizitatorului îi lucesc ochii când văd că sunt întâmpinaţi, în buricul târgului, de un automat de cafea. Deja zice „yess”, se caută de leul pe care să-l bage la „introduceţi bancnota” şi calculează cât a economisit dacă ar fi ales vreuna din pivniţele pub sau club pentru a se umplke de cofeină în organism. Dar punct. Visul s-a terminat. Automatul de cafea este nu pentru vizitatorii însetaţi, ci pentru programul rabla. Adică „nu mere”. Păi, dacă nu mere, să-l ţâpe... Dar nu. Mai bine stă acolo, pe post de fată-morgană...

P3. Nu încercaţi să descifraţi ce scrie aici. Bătrânii locului (Piaţa Rahova) spun că este vorba despre oarecari instrucţiuni despre cum să apeşi pe buton şi cum să aştepţi să vină verdele la trecerea de pietoni. Conform tradiţiei, unii oameni încă mai apasă pe butonul inutil, apoi stau până li se lungesc urechile până vine verde. Care vine, ori apeşi, ori nu, pe buton. De obicei târziu.

P4. Imagine-concluzie. Se poate interpreta „De multeori, la sibiu se munceşte dea-ndoaselea. Sau cu susu-n jos.     .