Tanti Gitti

De mult mu mai primisem vreun semn „scris” de la Zoltan Kalmar, cel care ne-a delectat în aceste pagini cu ceva povestiri din Sibiul interbelic şi chiar „belic”.  Dar iată că în urmă cu o spătămână, mobilul meu „personal” îşi ţârâie melodia apel, şi de la celălalt capăt al „firului” (vorba vine, că acum e cu satelit, antene şi alte alea) vocea calmă a domnului Kalmar mă anunţă că, în cel mai scurt timp, pe email voi avea ceva nou. Ceea ce s-a şi întâmplat: o povestire din perioada „petelor albe” ale istoriei Sibiului, respectiv al doilea Război Mondial, perioadă foarte ocolită şi extrem de puţin mediatizată, din motive, hai să le zicem, „cosmetice”. Însă istoria, aşa cum a fost ea, trebuie asumată. Tocmai pentru a învăţa din ea şi pentru a vedea că nu toţi românii erau împuţiţi, nu toţi germanii nazişti şi nu toţi maghiarii cu toporul în mână la vânătoare de valahi. Ceea ce ar da bine, nu-i aşa, în oraşul cu pretenţii europene în care locuim. Dar să lăsăm povestea să curgă.

„Stimate Cititor,cu mult timp în urmă v-am povestit în paginile acetui ziar despre  vechea noastră stradă Elisabeta, azi 9 Mai. Şi în special am vorbit cu multă nostalgie despre viaţa noastră cotidiană în casa lui Lazăr Faur. Clădirea impozantă, cu trăsături ale renaşterii târzii, se poate vedea şi astăzi în colţul întâlnirii străzii 9 Mai cu cea a Blănarilor. Este vopsită în verde. Casa avea două curţi. În prima curte erau locuinţele chiriaşilor, iar în curtea „din spate” era depozitul de lemne şi de var al proprietarului. Din vânzarea lor şi-a intregit familia Faur modul de trai, având venituri si din chirii. Faur avea angajat un muncitor sas, cu numele de Derner. Acesta tăia lemne şi stingea var toată ziua, apoi le transporta cu căruţa cu un cal, clienţilor. Derner locuia gratuit, în mansarda clădirii, şi avea trei copii: doi băieţi, Hari şi Fredi, şi o fată. În casă locuiau în foarte bună înţelgere familii de saşi, români, maghiari şi o evreică bătrână, tanti Gitti: Conlocuirea paşnică dintre atâtea etnii se datora şi comportării civilizate a proprietarului faţă de chiriaşi, dar era şi caracterul atmosferei Sibiului, în care aceste patru naţionalităţi duceau o viaţă paşnică, fără fapte sau idei duşmănoase. Acesta era  Sibiul anilor 1930 şi primii ani ai lui 1940.
Tanti Gitti locuia la parter într-o singură cameră. S-a văduvit cu mulţi ani în urmă, îmbătrânind fără a avea copii. Era o femeie măruntă, sprintenă, glumeaţă, totdeauna cu toane bune. Cu glumele ei şi cu vorbele de spirit, adesea a distrat-o şi pe mama mea. Venea în locuinţa noatră de la etaj, se aşeza pe canapeaua din bucătărie, şi, în timp ce mama gătea mâncarea, se antrenau în fel de fel de poveşti. Toată curtea a simpatizat-o.

Dar acestei vieţi paşnice i-a pus capăt izbucnirea celui de al doilea război mondial. Şi cu toate că viaţa tolerantă a oraşului predomina şi mai departe, în atmosfera Sibiului  apăreau totuşi pe ici pe colo, cazuri şocante. După întrarea trupelor germane în oraş, în vitrinele prăvăliilor evreişti erau expuse afişe cu stema nazismului: svastica germană, ţinută în ghiarele unui vultur, iar pe afiş scria: „Für Deutsche Wehrmachtsangehörige ist verboten.” Adică, în traducere aproximativă, „cumpăratul interzis pentru cei ce aparţin armatei germane”. (n.n.: evident că politica nazistă interzicea ca „poporul de stăpâni - Herrenvolk, să cumpere, deci să ofere bani unor comercianţi evrei, socotiţi sub-oameni, „untermenschen”)
O parte din tinerii saşi din oraş s-au înrolat în Wehrmacht. Fiul cel mai mare al lui Derner, Hari, a îmbrăcat în uniforma  SS-ului, organizaţia politico-militară germană, cu simbolul „cap de mort”, şi cu idei intolerabile mai ales faţă de evrei. Într-o zi, venind acasă, îmbrăcat în uniforma cea arătoasă, o zări pe tanti Ghitti, care după cum obişnuia de multe ori, stătea pe stradă, în faţa casei. „Euch Juden werden wir...” („Pe voi jidanii vă vom...”)  spuse către bătrâna, şi făcu un semn de tăierea gâtului. Tanti Ghiti, îi răspunse flegmatic, pe limba lui: „Geh in deine wilde Urgrossmutter!”  (Du-te în bună-ta aia sălbatică” - o înjurăţură nemţească)
Dar abia au trecut câteva zile şi Hari apăru cu doi camarzi din SS, ceea ce deja păru suspect chriaşilor, pentru că au fost siguri că vor să o ducă pe tanti Gitti. Cei trei flăcăi se urcau la Derner în mansardă, unde petreceau cu câteva pahare de vin. Locuitorii casei s-au adunat în curtea din spate, sfătuindu-se cun să o salveze pe bătrâna evreică. Intre timp apăru şi Derner bătrânul, care, în timp ce cei trei chefuiau, a reuşit să iasă din locuinţă, a coborât  în curte şi a confirmat că băieţii vor să o ducă pe bătrână. Era clar, tanti Gitti tebuia ascunsă ca să fie salvată, urgent, înainte ca cei trei să apară. Se sfătuiau, timpul trecea, ...când lui Derner i-a venit o idee formidabilă. În curtea din spatele casei, era o magazie în care sse depozitaau lemnele tăiate mărunt. Grămada era foarte mare şi „aştepta” să fie vândută. Cu mişcări grăbite, au desfăcut o parte din grămadă, a apărut şi un scăunel, au aşezat-o pe tanti acolo, i-au spus să stea liniştită şi pe urmă, au acoperit-o cu o pătură. Au  pus lemnele înapoi cu mare grijă, să nu se vadă că „s-a umblat” acolo, şi fiecare şi-a  văzut după aceea de treburile lui casnice, iar Derner s-a întors în locuinţa lui. Nu trecu mult timp şi au apărut şi cei trei „eroi” SS-işti, strigând în gura mare: ”Unde-i jidoavca ?” Nimeni nu a ştiut nimic, unii spuneau că n-au văzut-o de o săptămână... 
Gitti tanti, scăpând de derbedeii cu uniforme cu cap de mort, şi-a trăit  liniştită mai departe viaţa,... Până când într-o zi, Hari apare iar brusc în curte, o vede pe bătrână şi o ameninţa cu mâna strânsâ în pumn, înjurând-o. Pe urmă s-a urcat în locuinţa lui Derner. Acolo, după câteva pahare de vin consumate, se iscă o ceartă asurzitoare, din care  a reieşit că Derner - tatăl şi-a  exprimat dezaprobarea şi ruşinea pentru comportarea fiului său. Tânărul, vrând să-şi lovească tatăl, acesta apărându-se, fiind şi mai puternic, l-a împins jospe scări pe Hari care şi-a rupt un picior şi un braţ.
Ancheta ulterioară a constatat că SS-istul a fost beat, din care cauză s-a şi rostogolit pe scări..., Toată vina a căzut asupra lui, deoaarece bătrânul Derner, neconsumând nici un paahar de vin, i s-a declinat orice răspundere.
După alte câteva săptămâni, tanti Gitti a fost dusă în Paletina de către persoanele care se interesau de soarta ei. Era trecută de 90 de ani.”

Zoltan Kalmár

Notă: În imagini, casa din strada 9 Mai unde se petrece acţiunea povestirii. Depozitul de lemne şi var se pare că a fost în spatele casei, spre centrala termică..