Tribuna
PNL
Superputeri: 10 oameni cu abilităţi incredibile
Superputeri: 10 oameni cu abilităţi incredibile
Strict după înfățișare, oamenii sunt, cu toţii, la fel: nu există om care să poată sări de zece ori mai sus decât altul. Cei mai mulţi dintre noi suntem variaţiuni ale unui tipar unic. Există, însă, indivizi foarte speciali pentru care forţarea limitelor e ca mersul pe jos. Câţiva oameni din lume sunt în stare facă lucruri absolut incredibile, datorită unor superputeri în faţa cărora până şi ştiinţa rămâne cu gura căscată.

Nu este vorba despre oameni cu patru mâini şi două capete sau de indivizi cu un al şaselea simţ, ci de persoane ale căror simţuri şi capacităţi tipic umane se manifestă la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobişnuit, comparabil cu cel din lumea animală sau din fanteziile noastre.
Băiatul care vede fără ochi
Ben Underwood s-a autoiniţiat în tainele ecolocaţiei pentru a se mişca prin lumea din jurul său. Ecolocaţia este ceea ce liliecii şi delfinii folosesc pentru a-şi găsi drumul prin întuneric, respectiv prin apă. Emit un sunet, aşteaptă ca ecoul să se întoarcă şi îl folosesc pentru a descifra, în funcţie de direcţie şi durată, poziţia, dimensiunea şi distanţa la care se află un obiect. Surprinzător, şi oamenii pot folosi ecolocaţia. Ea le este accesibilă în special nevăzătorilor, deoarece durează foarte mult timp să stăpâneşti şi să ascuţi senzitivitatea faţă de sunetul reflectat. Dar este o tehnică şi se învaţă, aşa încât nu vorbim de  o abilitate înnăscută. Pentru a naviga cu ajutorul ecolocaţiei, o persoană creează, voit, un sunet (cel mai frecvent loveşte încet cu bastonul) şi determină, în funcţie de ecoul creat, unde sunt poziţionate obiectele in jurul său. Cei bine iniţiaţi pot spune adesea unde se află un obiect, cât este de mare şi ce densitate are. Era şi cazul lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la vârsta de 17 ani, care şi-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retină, la vârsta de trei ani, şi care s-a folosit de ecolocaţie vreme de 14 ani.
Iceman, omul care nu simte frigul
Olandezul Wim Hof, cunoscut şi sub denumirea de Iceman, este omul care a înotat pe sub gheaţă şi a rezistat câteva ore, în cadrul unei demonstraţii, într-un recipient umplut cu gheaţă. Hof a escaladat Mont Blanc îmbrăcat numai în pantaloni scurţi, pe un ger năpraznic şi se declară gata să înfrunte noi provocări. Cercetătorii care l-au studiat sunt încurcaţi şi nu îşi pot explica anomalia, dar olandezul în vârstă de 48 de ani este capabil să suporte, fără probleme, temperaturi care unei persoane obişnuite i-ar fi, cu siguranţă, fatale.
Băiatul cu creier ultra-rapid
Daniel Tammet este un savant autist. Poate executa calcule matematice de cea mai înaltă dificultate cu viteze uluitoare. Totuşi, spre deosebire de alţi oameni capabili de performanţe similare, Tammet reuşeşte să şi explice cum procedează. În mintea lui, susţine, fiecare cifră şi număr până la 10.000 vine cu propriile forme şi senzaţii unice, astfel încât Tammet poate "vedea" rezultatele calculelor ca pe nişte peisaje şi poate "simţi" atunci când un număr este prim sau divizibil. Spre exemplu, şi-a descris imaginea vizuală a lui 289 ca fiind una urâtă, pe cea a lui 333 atractivă, iar pe pi l-a catalogat ca fiind superb. Este un fel de manifestare a sinesteziei.
De asemenea, Daniel Tammet are abilităţi lingvistice ieşite din comun. Este capabil să deprindă foarte rapid noi dialecte. Pentru a demonstra acest lucru, în cadrul unui documentar, Tammet a fost provocat să înveţe islandeza în doar o săptămână, o limbă recunoscută pentru nivelul său de dificultate. Şapte zile mai târziu, a apărut la televiziunea islandeză, conversând în islandeză cu instructorul său de limbă, care l-a descris ca fiind "neuman" şi "genial".
Femeia care nu poate uita
Mda, aici e discutabil şi ştiu că neuitarea e, în general, apanajul femeilor, însă nu de „Când te-ai dus la bere, cu băieţii, era joi! Te-ai întors marţi cu ruj pe guler!” e vorba, ci de cu totul altceva. 
"Calendarul uman" - aceasta este denumirea pe care câţiva oameni i-au dat-o femeii care l-a contactat pe neurobiologul Universităţii Californiene Irvin (UCI) Jim McGaugh, cu șase ani în urmă, și i-a spus "Am o problemă. Îmi amintesc prea mult". Aceasta este extraordinara poveste a lui A.J., o femeie măritată, în vârstă de 40 de ani, care își aminteşte absolut ... totul! McGaugh și colegii sau de la UCI, Larry Cahill şi Elizabeth Parker, au studiat excepționalul caz al persoanei cu memorie "permanentă, incontrolabilă și automată".
Dacă cineva alege aleator o dată din ultimii 25 de ani și o întreabă pe A.J. ce-i poate spune despre ea, aceasta va oferi imediat detalii elaborate și verificabile despre ceea ce i s-a întâmplat în ziua respectivă și dacă au existat evenimente importante pe teme care o interesează. Printre altele, femeia care nu uită niciodată nimic, își amintește și a câta zi din săptămâna era respectiva dată precum și condițiile meteo din acea zi. Femeia este atât de neobișnuită pentru savanți încât cei de la UCI au inventat un nume special pentru "boala" ei: sindrom hipertimestic.
Omul-Magnet
Miroslaw Magola - "Omul Magnetic" - sfidează legile gravitației printr-o abilitate manifestată, în cazul său, cu o forță extraordinară. Aplicând capacitățile lui psihokinetice obiectelor din jur, Miroslaw poate ridica de la sol, prin simpla atingere, obiecte din aproape orice material, de la tacâmuri metalice, până la plăci de marmură, păstrându-le atașate de trupul sau oricât timp dorește. Totul, prin puterea minții - spune el.
Puterile mentale ale lui Magola sunt atât de dezvoltate, încât bărbatul poate face salturi în timp ce are un obiect fixat de cap, fără ca acesta să cadă. Deși capacitățile enumerate sunt singurele pentru care polonezul are dovezi documentate, el susține că mai este capabil și de telekinezie, având capabilitatea de a mișca obiecte cu mintea, de a le manipula în aer, chiar, rotindu-le sau agitându-le.
Râde cu 110 decibeli
Kittarat Wongsomboon, o femeie de 55 de ani din Thailanda e-n stare să râdă cu un volum maxim de 110 decibeli. Pe 5 iulie 2008, Jittarat a participat la Concursul Ras Ripley's International, în staţiunea thailandeză Pattaya şi a câştigat bizara competiţie râzând continuu, timp de 12 minute şi 26 de secunde, ocazie cu care a atins un volum de 110 decibeli.
Energie calorică din trupuri
Experţii au studiat cazul călugărilor budişti din Tibet timp de mai bine de 20 de ani, încercând să înţeleagă cum reuşesc să facă lucrurile uluitoare de care sunt capabili. Printr-o tehnică de meditaţie numita Tum-mo, tibetanii îşi pot încetini metabolismul cu 64%. Pentru a face o comparaţie edificatoare, metabolismul unui organism normal scade cu 10% până la 15% în timpul somnului. Însă, mult mai spectaculos decât acest lucru, călugării budişti îşi pot spori temperatura degetelor de la mâini şi de la picioare cu până la 17 grade. Cum? Nu ştie nimeni.
Nu simte durerea
Tim Cridland este un realizator de spectacole şi fost membru al Circului Jim Rose. Bărbatul este specializat în înghiţirea săbiilor, mersul prin foc, statul pe un pat de cuie (o dată, chiar cu o maşină deasupra lui), împungerea şi electrocutarea propriului trup. Tim spune că stăpâneşte materia cu mintea, însă cercetătorii cred că omul s-a născut cu o mutaţie care îl ajută să nu simtă durerea la cote normale. Nu se poate spune că Tim şi cei ca el nu simt nimic, doarece pot percepe atingerea şi variaţiile de temperatură. Cu toate astea, aceşti oameni nu sesizează durerea din pricina nefuncţionării receptorilor din celulele nervoase care îi comunică creierului că o acţiune dureroasă este exercitată asupra corpului.
Aplaudă gălăgios ca un elicopter
Un chinez în vârstă de 70 de ani, care îşi poate lovi palmele una de cealaltă aproape la fel de zgomotos ca rotorul unui elicopter, speră să intre în Cartea Recordurilor. Septuagenarul Zhang Quan, din oraşul Chongqing, a fost monitorizat, în timp ce aplauda, de oficialii instituţiei locale de protecţie a mediului şi liniştii publice. Se pare că aplauzele bătrânului emit 107 decibeli de zgomot, cu doar trei decibeli mai puţin decât elicele în acțiune ale unui elicopter. Reprezentanții biroului pentru liniște publică susțin că Zhang poate fi amendat și chiar arestat pentru poluare fonică, dacă aplaudă prea des.
Mănâncă orice
Nu este o metaforă, acest om poate consuma şi digera metal, sticlă şi chiar materiale toxice şi otravitoare. "Căptuşeala" stomacului lui Michel Lotito este de două ori mai groasă decât aceea a unui om normal, o dereglare rară. Chiar şi aşa, nimeni nu poate spune cu certitudine de ce Lotito nu suferă de pe urma efectelor fireşti ale dietei sale, nici chiar atunci când consumă materiale considerate otrăvitoare.
Lotito mănâncă aproximativ un kilogram de materiale diferite zilnic, a căror ingerare o procede prin consumarea de ulei mineral. De asemenea, în timp ce înghite diversele obiecte, bea cantităţi considerabile de apă. Dincolo de grosimea anormală a stomacului, se pare că şi acidul gastric al lui Lotito este neobişnuit de puternic, permiţându-i să digere o porţie de... gustări metalice. Omul a intrat în cartea Guinness a recordurilor după ce a devorat un avion. A fost nevoie de doi ani pentru a-l mânca, între anii 1978 şi 1980.

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA