Spitalul, ca exterminare

Să ai un copil, proaspăt sosit în această lume, acesta să fie ucis într-un loc unde, pe hârtie, ar trebui să fie protejat  şi apoi să asculţi/vezi dot felul de discuţii sterile despre „sistemul e de vină”, „restructurările lui Boc sunt de vină” ori văicăreli cum că „maternitatea se va desfiinţa”, nu ştiu cum e şi ce mi-ar veni. Nici nu vreau să ştiu şi nici alţii să (mai) ştie sau să fie în locul părinţilor cu copii morţi din Bucureşti.
Dar nu vreau să vorbesc de Maternitatea Giuleşti şi ale ei. Ea este doar un spital din România, unde actul medical aşa, ca în Jurământul lui Hipocrate se mai practică doar cu mari eforturi şi de către romantici ori umanişti din fericire, incurabili. Restul? Păi restul sunt cei de care ne lovim zilnic, când avem ghinionul de a bântui, mobil sau staţionar, pe holurile spitalelor de stat.
„Sistemul e de vină”. Sistemul este format din oameni. Nu toţi cei care au ales, indiferent de funcţie, grade ori atribuţiuni de serviciu, să lucreze într-un spital au făcut-o de dragul omului bolnav şi din dorinţa de a-i vindeca sau măcar alina nevoile şi durerile. A primat funcţia, promovarea în elita local/socială sau doar simplul avantaj al ciubucărelii cu orice preţ că, nu-i aşa, omul aflat la necaz dă oricât şi oricui numai ca să scape.
Sunt medici buni, extraordinar de buni ori geniali, cu merite recunoscute pe plan mondial. Sunt medici doar buni, în sensul că nu au cine ştie câte rafturi de cărţi de specialitate publicate, dar ştiu să fie cu omul atunci când speranţa e doar în el, omul în halat alb. Dar mai sunt şi oameni în halat alb care spun direct cât e taxa de şmecher pentru ca să se ocupe de tine, care consideră viitoarele mame doar nişte fiinţe deranjante care îi strică liniştea turei de noapte, sau care (caz real!) îi spune unui tânăr „suspect” de o boală urâtă şi incurabilă, „în cateva luni te duci”. Putea să adauge „dacă vrei, am permis de port armă şi pot să-ţi împrumut pistolul”.
Nu credeţi? Intraţi pe forumurile de net (unde am petrecut şi eu ore bune în compania viitoarelor mame care întrebau pe faţă şi li se răspundea la fel, „cât se dă la medic/anestezist/asistentă/infirmieră?”). La fel, ştim cazuri (eu personal cunosc, dar nu îl fac public aici) de om care a intrat cu o chestie minoră, apoi a primit „cadou” altceva care era să-l elimine din această lume.
S-a făcut şi se face caz că asistenta care are pe conştiinţă vieţile micuţilor arşi la Giuleşti „nu şi-a îndeplinit atribuţiunile”. E singura, aşa-i? E marea excepţie, nu? Nu vreau să o dezvinovăţesc (are avocat), dar câtor asistente ori infirmiere nu li se rupe efectiv de pacienţi, nu primesc „darul” în parale pentru ceea ce de fapt primesc salariu, nu te tratează cu marele sictir al ăluia ajuns din mic mare fără prea mult efort intelectual?
Evident că pentru categoria asta (nu socială, nu profesională, nu în totalitate) de personal orice nevoie a bolnavului este o insultă adusă liniştii proprii, întreruperea serialului favorit, a bârfei la cafea, iar o simplă solicitare de schimbare regulată a lenjeriei de pat rămâne la stadiul de vorbă în vânt până nu vine „suplimentul” material.
De aceea, spitalul românesc ajunge, deseori în ultima vreme, un loc de exterminare a bolnavului. E şi normal, câtă vreme miserupismul şi şpaga sunt lege nescrisă. E şi normal, câtă vreme, repet, cei care fac actul medical cu toate ale sale, la orice nivel, nu o fac pentru omul bolnav, ci pentru că e o pâine comodă şi deseori cu multe suplimente.
Apropo, referitor la pateticii proapeţi „medicinişti” care urlă că pleacă în alte ţări unde sunt plătiţi mai bine, există o întrebare: „Pentru ce aţi făcut medicina? Pentru bani sau pentru a ajuta oamenii?”. Dacă e să judecăm aşa, din cauza, nu, „sistemului”, noi românii, putem crăpa liniştiţi şi cu taxele la „sănătate” achitate la zi, medicii buni pot profesa în 100 de locuri (chiar nu am nimic cu asta, pot lua 100 de salarii dacă îşi fac treaba bine, e munca, nervii şi timpul lor) până cad din picioare, că urmaşii mai tineri lor d.p.d.v profesional nu au chef să trateze bolnavul pentru că nu le convine plata, şi pleacă în ţările civilizate unde se pot „realiza”. Păi să fi dat la finanţe-bănci ori la şcolile de ofiţeri, că acolo sunt bani mai mulţi. Şi să lase medicina pe seama celor cu adevărat pasionaţi de om şi de vindecarea bolilor sale.
Interesant că la protestele sindicale de anul acesta toţi „din sistemul sanitar” nu su strigat nimic despre situaţia bolnavilor din spitale, ci despre parale. La fel ca cei din învăţământ. Ce ne spune asta?