Revista Cenaclului „Geor­ge Topârceanu”, din Sibiu, rezistă şi vremii de vară şi, iată, apare. Am pe birou ediţia iulie 2013, gata citită şi „asimilată”, deci numai bună de co­mentat. Coperta ne prezintă Schitul de la Păltiniş, motivele fiind dezvăluite unde prin interior. „Mircea Ivănescu (26 martie 1931 – 21 iulie 2011) – la doi ani de la trecerea în nefiinţă este un omagiu, adus de la poet la poet, marelui om de cultură sibian. M-a deranjat puţin expresia „trecerea în nefiinţă”. Adică moare omul şi se face... nimic? Indoi-m-aş. În rest, OK, nu mă bag în lumea poetică. Llalu Vălă­reanu (Sârbu) are „Un oraş transilvan”, o apologiuţă a Sibiului, care uneori bate spre un kitsch demn de Festivalul Medieval din acelaşi oraş. Cauza: prezenţa nelipsiţilor „oşteni, cavaleri şi prinţi”. Domnilor, Evul Mediu e una, filmele lui Disney, alta. Să-mi dovedească cineva că au existat cavaleri la Sibiu, că-i dau o bere. „Prietena din copilărie”, de Vasile Rusu e o poveste despre o reîntâlnire dintre un „el” şi o „ea”. „Dialog cu fericirea” de Vasile Cucu, e un... dialog-lecţie cu doam­na Fericire, din care învăţăm ce şi cum e cu chestiunea asta. Nu pot să nu-i dau dreptate autorului, care are, în principiu, aceleaşi opinii ca şi mine. „Chipul din foto­grafie”, de Alexandru A. Leonov, e ceva trist despre război, cu ostaşi plecaţi pe front şi ne-veniţi, deşi aştep­taţi. Speranţa Calimi ne introduce într-o atmosferă frizând puţintel fantasticul, în po­vest(ir)ea „Zburătorul”. Un iubitor de porumbei, cu o soaţă cât se poate de plată şi nesărată, genul gospodină incurabilă, devine... porum­bel. Nicolae Stan Petruţiu continuă publicarea de „extrase” din „Mai demult când eram june”, cartea des­pre care am mai scris (şi care, repet, mi-a plăcut), în „Leacuri, descântece, vrăji”. Un alt fragment de roman, „Pelerin prin lanul cu spini” (tot citit de mine), de Nicolae Tudor, este şi „Bunicii”. Ovidiu Repede, în „Liniştea modes­tiei”, îşi şi ne aduce aminte de o întâlnire (era să scriu „lipeală”, he-he-he) din tine­reţe, nevinovată dacă o com­parăm cu metodele actuale de gen. La fel, „Amintiri din şcoală”, de Vasile Vintilă, e „ceva” cu elevi şi fete pe la Blaj, dacă nu mă înşel.   O „vedere spre stradă” foarte reuşită o avem de la Elena Miron, în „Un crâmpei de via­ţă”. „Politica salarială” de Mihai Batog Bujeniţă, se doreşte o satiră la adresa actualilor guvernanţi, dar şchioapătă cumva din motive de prea multă patimă, încât mai degrabă te întristezi decât râzi. Zici că e o scenetă despre chiaburi şi sabotori anglo-americani. Ioan Stoiţ, de la Radio Novi Sad, ne mai împărtăşeşte din „Stoiţisme”-le sale, dar parcă unele le-am mai citit. Paginile Rapso­diei continuă cu prezentări de carte şi poezii multe, semnate de Ana Cristea, Ioan Topâr­ceanu, Nicolae Stan P[truţiu, Katy Şerban, Vasile Rusu, Aurica Istrate, Georgeta Minodora Resteman, Traian Vasilcău, Sandu Cinteză, Ioan Marcu, Titi Dor, Aurel Domide Şănţanu, Liviu Ceava, Ioan Ghip, Nicolae Tudor, Codin Alucirică (epigrame care, de data asta, mi-au plăcut), un compendiu de stări din clasici de Valeria Paştiu Guşeilă şi Eugen Deutsch (neobosit şi plin de umor, ritm şi rimă).
Secţiunea „presă” a revis­tei are un interviu cu un regi­zor „Răzvan Tache: un regi­zor de pe podium în juriu la Valen­cia”, realizat de cena­clul­delapăltinişanul Valentin Leahu (abia aştept să mă între­be, pe centru „de ce m-ai făcut aşa?”), un remember adus unor academicieni ca­re nu mai sunt printre noi (Mir­cea Petrescu-Dâmboviţa şi Gheorghe Buzatu), o nouă pagină din istoria Veştemului scrisă de Alexandru Bucur, iar Victor Neghină ne explică, indirect, semnificaţia fotogra­fiei de pe coperta revistei: „Oma­giu Constantin Noica (1909-1987), respectiv o relatare de la evenimentul omagial orga­nizat de Cena­clul de la Păltiniş. Plus un interviu cam „fulgerător” cu directorul CNM ASTRA, Vale­riu Ioan Olaru, şi cu, desigur, multe greşeli ^n denumirile instituţiilor. Dom­nule Ne­ghi­nă, Muzeul „Franz Binder” este de „Etnografie Univer­sală”, nu „de etnografie universal”, că nu e magazin să­tesc, iar „Complexul naţio­nal Astra” e de fapt Com­plexul Naţio­nal Muzeal ASTRA. Cred că aceste lucrări ar trebui publicate la rubricile de umor involuntar... Şi gata cu revista, aşteptăm ediţia viitoare.