"O istorie povestită de un idiot"

John Adams s-a născut în 1735, într-o familie de puritani englezi, emigrată în Massachusetts, în 1636, tatăl lui fiind fermier şi cizmar în târgul Braintree, nu departe de Boston. A urmat cursurile Colegiului Harvard şi ale facultăţii de drept, în 1758 înscriindu-se în barou. În toamna anului 1764 s-a căsătorit cu Abigail Smith, fiica unui pastor. Ales deputat în Adunarea legislativă a coloniei (1770), apoi membru al Congresului continental (1774), Adams a fost preşedintele a numeroase comisii, inclusiv a celei "de război şi independenţă". Impetuos, dârz, curajos, el îşi dădea seama de necesitatea desprinderii de Anglia şi era exasperat de încetineala cu care acţiona Congresul în acest sens. În 1775 s-a pronunţat deschis pentru unirea coloniilor şi desprinderea de Anglia. Pentru a pregăti terenul, a fost trimis la Paris, la Haga, la Londra, obţinând împrumuturi de la bancheri, încheind tratate cu Franţa şi Olanda, în numele Statelor Unite. Între timp, lucra intens pentru stabilirea principiilor noii constituţii, lansând faimoasa lui teorie a echilibrului între cele trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească: "Puterea are o tendinţă naturală de a se umfla, căci pasiunile umane sunt nesăţioase. Dar numai puterea care este prea mare poate să se umfle, puterea care nu este supusă constrângerii, care nu este înfrânată de o putere egală".
A revenit în ţară în 1787 şi-a participat la alegerile pentru primul preşedinte al Statelor Unite. A câştigat George Washington, el obţinând doar 34 din 69 de voturi exprimate. Fiind al doilea ca număr de voturi obţinute, John Adams a fost declarat vicepreşedinte. Statele Unite era stat federal, iar constituţia intrase în vigoare în iunie 1788, numai că mai erau destule lucruri neclare. Repede, şi-a dat seama că vicepreşedintele nu avea, practic, nicio atribuţie, fiind "cel mai insignifiant post pe care l-a născocit vreodată mintea omenească". S-a implicat însă, ca preşedinte al Senatului, în elaborarea unor legi. În 1792, a fost ales tot vicepreşedinte, Washington câştigând din nou alegerile. Patru ani mai târziu, când acesta s-a retras din proprie voinţă, a candidat şi a fost ales, vicepreşedinte fiind numit Thomas Jefferson, liderul opoziţiei. Între timp, relaţiile cu Franţa revoluţionară s-au deteriorat, cele două ţări aflându-se pe picior de război. Misiunea de pace americană trimisă la Paris n-a fost primită de Talleyrand, ministrul de Externe. Adams a cerut Congresului bani pentru înarmare şi, până la urmă, îi obţinu. George Washington a fost numit comandant şef al armatei. Pe plan intern, Adams a început să-i neutralizeze pe duşmanii săi personali din partidul republican, dar şi din propriul partid, al federaliştilor. În 1800, războiul cu Franţa s-a încheiat prin tratatul de la Mortefantaine. Numai că legile antidemocratice, adoptate în timpul preşedinţiei sale, l-au privat pe Adams de un nou mandat, în 1801 câştigând Thomas Jefferson (73 voturi, Adams 65). Dezamăgit, n-a acceptat să fie vicepreşedinte, n-a asistat la instalarea noului preşedinte şi s-a retras în orăşelul natal. A mai trăit încă 25 de ani, supărat pe el şi pe toată lumea. În memorii, scria despre mandatul lui ca preşedinte: "Este o istorie povestită de un idiot, plină de zgomot şi de nebunie, neînsemnând nimic". E jalnic când, spre sfârşitul vieţii, îţi dai seama că ai ratat.

.