O Elena Ceauşescu... ucraineancă

"M-am născut la 14 aprilie 1900 în satul Vasiliev, guvernia Holm. Aveam un frate cu trei ani mai mic. Populaţia guberniei era ucraineană, dar administraţia era rusească. Ţin minte că învăţătorul îi bătea pe elevi cu rigla în palmă pentru că nu înţelegeau explicaţiile lui în limba rusă. Maică-mea, Ekaterina Grigorievna Kuharciuk (născută Bondarciuk), s-a căsătorit la 16 ani şi a primit de zestre un pogon de pământ, câţiva stejari în pădure, o ladă cu haine şi rufărie de pat. Curând după nuntă, taică-meu a plecat în armată. Tatăl meu, Piotr Vasilievici Kuharciuck, provenea dintr-o familie mai săracă decât a mamei. Satul nostru era sărac, cei mai mulţi locuitori tocmindu-se cu ziua la moşier, care le plătea femeilor câte 10 copeici pe zi la sfeclă, şi bărbaţilor câte 20-30 de copeici la cosit. Noi şi mama trăiam în casa bunicii materne, care era mai încăpătoare, iar tata era în armată, iar în 1904 a fost în război cu Japonia. Mâncam cu toţii dintr-o strachină şi nu ne aşezam la masă, ci la o laviţă lată. Copiii mici erau luaţi în braţe, mie şi celorlalţi mai măricei nu ne ajungeau locurile, trebuia să cărăm mâncarea cu lingurile peste umerii celor vârstnici. Dacă-i picuram, eram pocniţi cu lingura în frunte. În 1912, tata a pus în căruţă un sac cu cartofi, o halcă de porc, m-a urcat şi pe mine şi m-a dus în oraşul Lublin, unde fratele său, Kondrati Vasilievici, lucra însoţitor la vagoanele de marfă. El m-a aranjat la gimnaziu. Înainte învăţasem trei ani la şcoala din sat. Primul război mondial m-a prins în vacanţă, în sat. Prin Vasiliev treceau trupe austriece, care jefuiau, furau fete. Mama m-a ascuns după sobă, iar soldaţilor le-a spus că am tifos (...) La începutul anului 1920 am intrat în Partidul Bolşevic. A început mobilizarea comuniştilor şi eu am nimerit pe frontul polonez, în calitate de agitator pe lângă o unitate militară, apoi am cutreierat satele, vorbindu-le oamenilor despre puterea sovietică. Aveam avantajul că ştiam ucraineşte. Când a fost format CC al Partidului Comunist din Ucraina de Vest am fost numită să conduc secţia de muncă în rândul femeilor. Apoi am fost trimisă la Moscova, la Universitatea comunistă, cursuri de 6 luni. În vara anului 1921 am fost repartizată în Dombas, la şcoala gubernială de partid, să predau istoria mişcării revoluţionare şi eram secretara comisiei pentru verificarea rândurilor partidului. În toamna anului 1922 am fost trimisă la Doneţk, profesoară de economie politică la şcoala regională de partid. Acolo m-am întâlnit cu Nikita Sergheevici Hruşciov, care-şi făcea studiile la Facultatea muncitorească din Iuzovka. În 1924 ne-am căsătorit şi ulterior am lucrat împreună la mina Petrovski...".
Am reprodus din memoriile Ninei Petrovna, soţia celui care avea să-i ia locul lui Stalin la conducerea Uniunii Sovietice şi să ridice vălul care acoperea multele crime comise de acesta şi acoliţii lui.
Între altele, trebuie spus că "Nikitka" (1894-1971) mai fusese căsătorit cu Eufrosina Ivanovna, cu care a avut doi copii, Iulia şi Leonid, dar soţia îi murise de tifos în 1918.
Nina şi Nikita au continuat să lucreze pe linie de partid, şi-au continuat studiile la academiile din Moscova, iar, treptat, au urcat pe scara ierarhiei de partid, mai întâi în Ucraina lor natală. În 1929 s-a născut fiica lor, Rada, iar în 1935, Serghei.
Urmărind amintirile Ninei Petrovna, mă gândeam că şi Elena Petrescu l-a cunoscut pe Nicolae Ceauşescu tot când erau simpli activişti, doar că ei n-au murit de "moarte bună" precum mai norocosul cuplu Hruşciov..