Vorba unui profesor, istoria este o poveste pe care o creează cei care ajung la putere şi ne-o spun nouă, crezându-ne mai proşti decât suntem: alaltăieri Hitler era eroul, salvatorul Germaniei, azi e criminalul sadea, alaltăieri, Stalin era salvatorul Europei în răzzboi, după ce-a mierlit-o, l-au scos un fel de Dracula rus, ieri, Ceauşescu era cel mai iubit român, azi e groparul ţării, pentru francezi, Napoleon Bonaparte este eroul naţional, pentru restul europenilor a fost un prădător avid de putere şi glorie etc.

În cele ce urmează am să vă spun cam cum "luptau" în ilegalitate comunistele din România pe vremuri, fiindcă despre bărbaţi s-a tot scris.
O figură mai puţin cunoscută a fost Elisabeta (Betty), născută Birnbaum, amanta mai multor "tovarăşi", ultimul devenindu-i soţ, Vasile Luca (Luka Laszlo). N-a cunoscut notorietatea Anei Pauker (Hanna Rubinsohn), nici ea uşă de biserică, dar, ca şi acesteia, i-a plăcut activitatea în ilegalitate, printre bărbaţi tineri, entuziaşti, revoluţionari şi... de aceeaşi etnie. Betty a intrat în mişcarea muncitorească la Cernăuţi, în 1933, prin iubitul ei, studentul Avram Iţic Waissman, membru al PCdR. A fost arestată în 1934 ca membră a Comitetului "Ajutorului Roşu" din Cernăuţi. Fratele ei, Simca Birnbaum, a eliberat-o pe cauţiune şi revine la Iţic al ei. În 1935 a fost arestată din nou, dar acum era, şi ea, membră a Partidului Comunist din România. Eliberată în 1936, a plecat cu iubitul în Cehoslovacia, apoi în Elveţia, la Bassel, unde au luat legătura cu comuniştii de-acolo şi hotărăsc să plece în Spania, să lupte contra franchiştilor. Doar Waissman e primit în Brigăzile Internaţionale, Betty neavând nici pregătire militară, nici sanitară, aşa că biata fată, rămasă singură, a plecat în Franţa. (Se pare că şi pe vremea aia Europa era vraişte şi se putea umbla prin ea ca acum!) Aici, în 1937, se înamorează de Tuliu Blumental. Lucrează ca femeie de serviciu, dar nu renunţă la ideile revoluţionare, deşi o duce, material vorbind, greu. Cum necum - probabil profitând de farmecele fizice - obţine un bilet pe un vapor care circula pe ruta Marsilia-Barcelona, nerenunţând la ideea de a fi prezentă alături de armata republicană. Este primită în Serviciul Sanitar şi, în scurt timp, ajunge chiar administratoarea acestuia. ÎI cunoaşte pe Petre Borilă, responsabilul politic al luptătorilor comunişti români din Spania (născut Iordan Dragan Rusev), al cărei secretară şi amantă devine. În 1939, când războiul civil s-a înăsprit şi franchiştii câştigau teren, Betty lasă baltă totul şi se refugiază la Paris, trăind, tot aşa, la limita sărăciei. În vara aceluiaşi an s-a căsătorit cu Boris Zelter, însă căsnicia lor avea să fie de scurtă durată, bărbatul înrolându-se voluntar în armata franceză şi plecând pe front, unde a fost luat prizonier de nemţi. Oricum, Betty, acum, avea un venit fix ca soţie de voluntar francez. Mai mult, face un curs de croitorie organizat de Ambasada sovietică şi, auzind că Basarabia şi Bucovina au fost cedate Uniunii Sovietice, în 1941 reuşeşte să plece la Moscova. Lucrează în redacţia postului de radio "România liberă" ca dactilografă şi şpicheriţă. În iunie 1943 este promovată lector al Şcolii antifasciste în care erau "reeducaţi" prizonierii români. În această perioadă s-a înfiripat relaţia cu Vasile Luca, alături de care, în 1944, a venit în România, unde primeşte funcţii: membră în Comisia Centrală a Uniunii Femeilor Antifasciste, membră în Comitetul Central şi în Comitetul Executiv al Uniunii Femeilor Democrate din România, membru în conducerea Comitetului de Stat pentru Cinematografie. Şi, dintr-o dată, în 1952, este arestată şi anchetată timp de doi ani, să spună şi ce lapte a supt de la mamă-sa, dar mai ales "să dea din casă" despre soţul său Vasile Luca, acesta căzând în dizgraţie împreună cu Ana Pauker, Teohari Georgescu şi alţi ilegalişti vechi. Betty spune tot ce vor să audă anchetatorii, înfundându-l definitiv pe Vasile Luca (condamnat iniţial la moarte, apoi la muncă silnică pe viaţă, în 8 octombrie 1954).
Betty a fost eliberată, deşi niciunul din vechii ei tovarăşi şi (probabil) amanţi - Borilă, Răutu, Bârlădeanu - nu a pus o vorbă bună pentru ea. A ajuns lucrătoare anonimă într-o fabrică bucureşteană...

P.S. După reabilitarea post-mortem a lui Vasile Luca, la 4 mai 1971, a fost decorată cu Ordinul "Tudor Vladimirescu" clasa a II-a, prin Decretul nr. 157, alături de alte luptătoare şi militanţi din vechea gardă, între care: Liuba Chişinevscaia, Melita Apostol (soţiile celor doi mahări), Alexandru Graur, Alexandru Nicolschi, Mihail Novicov etc. Citiţi ce ziceam la început.