Tribuna
Lumea ca bâlci: "După accidentul cerebral, a trebuit să iau totul de la zero"
N. I. DOBRA
1304 vizualizari
Lumea ca bâlci:

Asta i-a spus actriţa americană Sharon Stone unui reporter de la revista Paris Match şi nu am motive să n-o cred, fiindcă la Hollywood nu există milă, compasiu­ne, sprijin din partea "colegilor". Acolo, deviza este: "care pe care", câtă vreme aduci spectatori în sălile de cinema şi, implicit, dolari, eşti curtat, lăudat, supra­licitat, mereu pe coperţile revistelor, căutat pentru contracte de publicitate; când un accident neprevăzut te scoate din lumina reflectoarelor, toată lumea îţi întoarce spatele şi, brusc, din milionar, ajungi muritor de foame. Este povestea lui Sharon Stone, pe care nu toată lumea o ştie.

S-a născut la 10 martie 1958, în Meadville (Pennsylvania), un orăşel cu 13.000 de locuitori, în care nu se întâmplă nimic spectaculos, cu oameni liniştiţi şi fără veleităţi. După absolvirea liceului, având o inte­ligenţă peste medie, a obţinut o bursă de studii la Universitatea Edinboro. În paralel cu învăţătura, a participat la mai multe concursuri de frumuseţe, devenind chiar Miss Pennsylvania. Astfel a atras atenţia unei agenţii de fotomodele din New York şi s-a dedicat acestei cariere.

Actriţa povesteşte cum a ajuns la film:

"La debutul meu, producătorii şi regizorii se adu­nau în jurul mesei, priveau fotografiile fetelor şi selecţia se făcea în funcţie de... acceptarea ori neacceptarea avansurilor sexuale. Eram conştientă de frumuseţea mea fizică, dar eram atât de deşteaptă în­cât să nu mă las dusă de o asemenea "selecţie", aşa că mi-a mers vestea că nu sunt uşor de dus în alcov şi, drept urmare, am primit roluri mici în filme minore şi în seriale de televiziune".

A debutat în 1980, cu un rol insignifiant ("fata din tren") în filmul "Stardust Memories". Timp de un deceniu a fost o actriţă oarecare, fără succese deosebite, "explozia" petrecându-se în 1990 cu filmul "Total Recall", care a adus un câştig de 100 de milioane de dolari producătorilor. Sharon a apărut în revista Playboy şi-a intrat în topul "cele mai sexy 25 de vedete ale secolului". Nu mai vorbesc de succesul pe care l-a avut în rolul principal din "Basic instinct", alături de Michael Douglas. În 1995, jucând în "Casino" (cu Robert de Niro, regizor Martin Scorsese) a fost no­minalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.

Toate bune şi frumoase, doar că, la 43 de ani, din se­nin, a făcut un accident cerebral. "Medicii au spus ini­ţial că mă prefac, că nu am nimic şi m-au trimis acasă de la spital, deşi simptomele erau clare: paralizie parţială, vedere difuză, bâlbâială... După aceea, au schimbat registrul, dându-mi doar 5 la sută şanse de a trăi şi mai puţine de a reveni la meseria mea de actriţă! Nu ştiau că sunt o luptătoare. Din actriţa de top, curtată de toţi, în puţină vreme, toţi mi-au întors spatele de parcă aş fi murit... A urmat o perioadă infernală de reeducare: să învăţ să merg, să vorbesc, să citesc, să scriu...".

Nici în viaţa personală nu era mai bine: în perioada 1984-1987 a fost căsătorită cu producătorul Michael Greenburg, apoi s-a măritat cu Phil Bronstein, editor executiv la publicaţia San Francisco Chronicle (1998-2004).

Pe de altă parte, tratamentele medicale, fizioterapia, gimnastica, personalul auxiliar au stors-o de bani, încât, la un moment dat era în situaţia de a-şi ipoteca locuinţa.

... În prezent, se află, din nou, deasupra apei de plutire, jucând în mai multe seriale de televiziune şi având un nou iubit, italianul Angelo Boffa, promotor imobiliar cu 20 de ani mai tânăr şi cu câteva zeci de milioane mai bogat. În timpul disponibil, s-a implicat în mişcarea pentru apărarea drepturilor femeilor, urmând exemplul altei celebrităţi, Jane Fonda.

La 61 de ani, Sharon Stone recunoaşte că şi-a mai făcut unele "îmbunătăţiri" ale corpului, care-i permit să se mişte şi să se pozeze în ţinute mai lejere.

Asta e: năravul din fire n-are lecuire!





comentarii
2 comentarii

Dle Dobra, va mai amintiti scena aceea din Basic Instinct cand puneam picior peste picior cu incetinitorul si nu purta lenjerie pe sub rochita aceea scurta? unii carcotasi sustin ca au vazut oarece, dar eu cred ca a fost doar in imaginatia lor...
08.11.2019 21:16
se cheama LINIE DE PLUTIRE
fara suparare!
marius
11.11.2019 09:11
Din aceeasi categorie
sevis

targul de cariere

classic junior festival

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia