Istoria oraşului

Alte vechi locuri de veci sibiene

Chiar dacă am început această serie cu o oarecare strângere de inimă, datorită subiectului tratat - destul de macabru, după unele gusturi – „recuperarea” vechilor locuri de veci sibiene se pare că a avut oarecare succes la public. De aceea, continuăm, aici, cu o trecere în revistă a vechilor cimitire ale oraşului şi a altor locuri de veci unde odihnesc înaintaţi ai noştri, ai sibienilor.
Am avut, astfel, cimitirul de la Biserica Azilului, cel mai vechi, alături de cel din Piaţa Huet (re-descoperit în timpul lucrărilor din zonă, efectuate în anul 2006 în special). A mai fost cimitirul evanghelic de pe actualul bulevard Corneliu Coposu, dezafectat în anii 70, când s-a început construirea spitalului „nou”. Mai adăugăm aici locurile de veci ale comunităţii evreieşti, unul în cimitirul municipal (în prelungirea aleii „vechi” dinspre Cl. Dumbăvii”) şi cel de la colţul străzii Macaralei cu Cl. Guşteriţei. Mai avem cimitirele eroilor din Dumbrava Sibiului şi de pe drumul Poplăcii şi, acum uitat şi destul de neglijat, cel al eroilor sovietici din imediata vecinătate. (depsre acesta, se spune că orice oraş mare din ţară trebuia să aibă un cimitir al eroilor sovietici, ca o dovadă că ei şi-au dat viaţa pentru eliberarea noastră de sub „jugul fasicst”).
Ca cimitire vechi româneşti, în care sunt înmormântaţi oameni care au avut ceva de spus în istoria noastră, sunt de menţionat – şi de vizitat – cel al Bisericii „din Groapă” (se spune că a fost construită în „groapă” pentru ca să nu fie văzută din Centru), de pe str. Justiţiei şi cel al Bisericii „dintre Brazi”, de pe str. Reconstrucţiei.
Mai sunt cimitirele dispărute complet de pe harta oraşului . În cartierul Lazaret, pe locul unde se află astăzi SC Balanţa SA , pe Calea Guşteriţei, a fost un cimitir. Unii spun că a fost cel al leproşilor din oraş. Tot ce putem spune deocamdată despre el este că, la orice săpătură mai adâncă făcută în incinta fabricii, ieşeau la lumină oseminte umane. Hărţile vechi, ca cea de la 1914, editată de G. Freytag & Berndt din Viena mai menţionează existenţa şi altor cimitire de pe raza oraşului. Unul este cel delimitat de străzile Râului (Fluss Gasse), Lungă – Reconstrucţiei (Bruecken Gasse), Grădinarilor (Gartner Gasse) şi Lalelelor: „Armen Friedhof”, sau Cimitirul Săracilor. În imediata sa apropiere se afla Cimitirul Romano- catolic, aituat, aproximativ, în spaţiul viran (că parc nu i se poate spune) cunoscut în argoul local ca „Parcul Morţilor”, delimitat de străzile Lungă – Reconstrucţiei, Câmpului (Feld Gasse) şi I.L Caragiale. Urmele vechilor locuri de veci sunt încă destul de vizibile în spaţiul verde. Ceva mai încolo, în zona Tarezianului, se mai afla un mic cimitir pe strada Înfrăţirii (Freundschafts Gasse), spre str. General Bălan (Pranken Gasse). A mai fost un mic cimitir şi în zona demarcată de calea ferată (Halta Sibiu şi str. Lungă, dar pe harta în cauză nu este menţionat. Un alt parc - cimitir este cel dintre străzile Maramureşului (Poplaker Strasse) şi Litovoi: cimitirul Militar (foto) . Intrarea sa era vizibilă înainte de a se începe construcţiile în zonă. A fost dezafectat după anii 20, multe din oseminte fiind mutate în Cimitirul Eroilor.
Interesante şi demne de menţionat aici sunt şi subsolurile – criptă ale bisericilor romano catolice, care ascund, aproape la propriu, oseminte de călugări, preoţi ori pseronalităţi de seamă ale credinţei şi oraşului. Avem aici cripta de la Biserica Ursulinelor despre care ştim mai mult din auzite, deoarece accesul la ea este, în mod curios, nepermis nimănui, cea de la Biserica Franciscanilor şi cea de la Biserica Romano- catolică, ultima dezafectată şi transformată în Galeriile Habitus.
Şi nu în ultimul rând, adăugăm aici Ferula Catedralei Evanghelice din Piaţa Huet, unde putem admira (chiar admira, pentru că ai ce) adevăratele opere de artă care sunt plăcile tombale (luate la începutul secolului al XX-lea din interiorul bisericii), databile între secolele al XVI - lea până în al XIX - lea. Aşteptăm, cu drag şi nerăbdare, terminarea lucrărilor, pentru a ne reîmprospăta memoria şi retina cu ce este acolo. La final, mai menţionăm aici monumentele funerare din Lapidariul Palatului Brukenthal. Şi ne oprim aici, spewrând că nu v-am plictisit prea tare. La final, mulţumesc pe această cale prof. Cornel Lungu, şi arhg. Petre Beşliu Munteanu, care mi-au oferit date extrem de interesante, idei şi un sprijin documentar indispensabil.