Tribuna
Astra film
Destinaţia săptămânii Oslo - Norvegia
Destinaţia săptămânii Oslo - Norvegia

Oslo, capitala Norvegiei, este un oraş cu o populaţie de 590.000 locuitori. Turistul poate descoperi aici un amalgam de arhitecturi, de la case tradiţionale pe care le întâlneşti în nordul continentului, până la clădiri gotice sau construcţii moderne. Oslo e un oraş primitor, unde veţi observa o grijă aparte pentru tot ceea ce înseamnă natură, fie că vorbim despre lacuri,  parcuri sau zone cu flori şi arbuşti.
Principalele atracţii ale oraşului sunt Palatul Regal, clădirea Parlamentului, Opera, Centrul Nobel pentru Pace, Galeria Naţională de Artă, Muzeul Edvard Munch,  dar o plimbare prelungită vă va duce către locuri fascinante pe care nu le veţi găsi într-un ghid turistic. La doar 10 minute de mers cu vaporaşul se află insula Bygdoy unde veţi descoperi un Muzeu al civilizaţiei populare norvegiene, dar şi Muzeul Kon-Tiki şi Muzeul Fram.
O cafea pe pietonala din Oslo costă între 29-50 de coroane, adică 2,90 - 5 euro, iar pentru orice aţi vrea să cumpăraţi, puteţi folosi cardul. Dacă vreţi să vă binedispuneţi cu nişte beri, nu e recomandat, întrucât una costă între 8-12 euro.
E un oraş scump,  unde, comparativ cu alte capitale, e mai greu să găseşti subterfugii care să îţi salveze bugetul. Totuşi, Oslo merită vizitat măcar o dată pentru că veţi găsi aici o abordare diferită a vieţii şi a prieteniei cu mediul.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia