logo
De la proletcultism la protestcultism, sau riscul de a deveni mai roşu decât ciuma împotriva căreia lupţi (I)
Dumitru CHISELIŢĂ
646 vizualizari
De la proletcultism la protestcultism, sau riscul de  a deveni mai roşu decât ciuma împotriva căreia lupţi (I)
Să fie clar de la început. Nu sunt simpatizant al vreunui partid, grupare sau ONG de factură politică, deci, implicit, nici al PSD. Nu am votat vreodată cu ei, indi­ferent de numele sub care au existat, individual sau în alianţe de complezenţă, în istoria recentă a României: FSN, FDSN, PDSR, PSD, USL, etc. La fel, să fie clar că în materie de proteste am o experienţă personală extrem de bogată, acumulată de la 1990 încoace, ieşind în stra­dă ori de câte ori m-a îndem­nmat civismul şi dorinţa de a striga „jos!”. La fel, trăind în comunism şi făcând o pasiune istorică din a-l diseca şi analiza (trebuie să-ţi cu­noşti duşmanul, nu?), sunt foarte la curent cu toate me­todele, directe sau subtile de manifestare a sa, de la simbolistică la limbaj scris, mentalităţi şi manifestări. De ce spun asta? Uite de ce. Pentru ca să nu aveţi impre­sia că spun cu rea intenţie ceea ce voi spune. Că-s habarnist, că o fac aşa, de şmecher, sau de dragul de a insulta ceva sau pe cineva.

 

Trăim în plină epocă a protestcultismului

Ce e protestcultismul? Un fel de urmaş al proletcultismului. Muncitorul care sparge planul plus bagă muncă voluntară la săpat canale şi care, în timpul liber, îi luminează pe cei de acasă, de la ăl mic la ăl bătrân, cu privire la esenţa luptei de clasă şi victoria socialismului ori­cum biruitor este înlocuit de corporatistul care sparge tar­getul şi ucide deadline-ul pentru a #rezist-a la mitinguri, lămurind poporul prin postări infinite cum e cu hoţii-hoţii şi ciuma roşie. Jurnalistul mili­tant care demasca duşmanul de clasă şi înfiera, cu mânie proletară, pe ţărănişti, chiaburi şi burjui, a fost înlocuit de jur­nalistul care demască duş­manul „ciumă roşie” şi înfie­rează, cu mânie civică, pe pensionari, pe religioşi, pe indecişi, sceptici sau alţii care nu se înregimentează 100% în ideologia străzii şi a lui. Omul de cultură şi artă (muzici, de­sene, sculpturi, poezele, pro­zişoare) care se cobora din turnul de fildeş pentru a lua contact cu „masele popu­lare” şi cu „realităţile lumii de azi” acum s-a coborât iar din bun­kerul elitist în care i se rupea de toţi şi de toate ca să pro­testeze că „ăştia” îl cenzu­rează, că din cauza „ăstora” el nu mai poate crea, fiind secondat de vreun emul care îi boceşte pe umăr pe tema „câte opere ar fi putut crea maaaarele dacă nu ar fi fost nevoit să iese în stradă” din cauza ăstora!.
Serios şi încet-încet, unii dintre propagandiştii pro-proteste devin mult mai roşii decât ciuma împotriva căreia luptă. Prin comportament, limbaj, insistenţă, limitare şi o lipsă crasă de toleranţă şi deschidere spre alte păreri decât cele din lozinci.

Să căutăm origini nobile protestelor: Revoluţie, Golaniadă, etc...

Singura origine clară a protestelor pe care eu o iau în considerare este cea a celor de după Colectiv. Dincolo de clara intoleranţă religioasă şi minciunile ce au justificat-o, totuşi, mişcarea Colectiv a fost împotriva întregii clase politice şi a corupţiei ce a generat-o. Şi a acoperit o plajă mult mai largă a vino­vaţilor: „toate partidele - ace­eaşi mizerie” şi „Corupţia ucide!” se striga. De ce nu 1989? De ce nu 1990? În pri­mul rând, pentru că acolo s-a ieşit din alte motive: în 1989, dictatura comunistă şi ceau­şistă, care a distrus România atât economic cât şi moral, iar în 1990 împotriva eşaloanelor 2 şi 3 din PCR, regrupate sub sigla Frontului Salvării Naţio­nale, care a fost mamă bună şi pentru mulţi corifei intelectuali ai protestelor de acum. Acum se iese doar împotriva unui partid aflat la guvernare: PSD. Deci 1989 şi 1990 era ceva mult mai complex. În al doilea rând, cei aflaţi în stradă atunci, la Revoluţie şi Gola­niadă, au riscat mult mai mult decât cei de acum. Riscau să fie bătuţi, împuşcaţi, daţi afară din servicii. Deci era UN RISC să ieşi în stradă atunci. Acum nu a fost niciunul, în afară de ceva declaraţii stupide ale unor politicieni sau autorităţi de categoria a III-a. O altă diferenţă este că, asta mai ales în cazul Gola­niadei, participanţii NU erau trataţi ca „eroi” ai luptei pentru purificarea politicii româneşti, ci ca drogaţi, beţivi, vânduţi lui Coposu şi Raţiu, care vor să îi aducă pe moşieri şi pe patroni înapoi în ţară. Te înjurau toţi pe stradă „uite ţărănistul”, „ăsta-i de-al lui Căposu”, „La muncă în fabrică băăăă!!!!” (lucram în fabrică, dar wha­t­ever), „ăsta nu e cu FRONTUL e golan!”. Şi apropo de Golaniadă, nu poţi pune egal între greviştii foamei de atunci şi cei care stau pe scaune răsfoind cărţi în numele a „rezistenţa prin cultură”.


Eroii protestelor

Protestcultismul nu poate trăi fără eroi. Medicul care, după ore întregi de gardă, merge cu pancarta la protest. Părintele care în loc să-şi ducă copilul la şpilplaţ sau la zoo, îl plimbă să-i urle vuvuzelele în ureche, să audă chestii cu „m...e”, să inhaleze fum de ţigară de la orice minor, pentru ca să îl „educe” şi să înveţe cine-s hoţii. Fata care deşi are sesiune, nu poa­te să înveţe, pentru că „ăştia” fură ţara, aşa că iese în stradă. Cântăreţul care, repetat şi repetitiv, „dă de pă­mânt cu clasa politică actua­lă”. Diasporeanul pe care îl doare acolo, adică „dincolo”, de soarta ţării, şi face pe Va­sile Roaită sau Ana Ipătescu a reţelelor, îndemnând, mobilizând, shareuind orice e în interesul şi în folosul. Lumi­nătorii din presă care duc muncă de lămurire, pe un ton blând sau ameninţător, ca activiştii de pe sate în vremea colectivizării, despre „de ce e bine să”, şi despre, iar, cât de hoţi sunt ăştia. Bătrânul care a uitat cum se îmbulzea la coadă de 1 Mai la mici şi bere şi care, iată, la vârsta sa îna­intată, apare în piaţă cu pan­carta şi ecusonul de rigoare. Ei sunt eroii protestelor. Pentru că orice mişcare are nevoie de eroi, chiar dacă de fapt nu e cazul să existe aşa ceva. Logistică este: selfie-uri, live-uri, cameramani, fotografi, deci informaţia e purtată bine şi rapid.
A protesta este un drept democratic. Înţeleg că dacă ies în stradă să strig pentru drepturile mele şi împotriva privilegiilor altora, sunt un simplu cetăţean care îşi exer­cită dreptul la libera exprimare şi la libera aso­ciere. Deci nu sunt nici Superman, nici Batman, nici cei 300 de spartani. Doar un cetăţean ca oricare altul, nici mai bun, nici mai rău, nici mai prost nici mai deştept. Şi nu am nevoie de propagandă personală.
 Deja numărul de eroi ai muncii corporatiste, de su­perstaruri care „se alătură”, de narcisişti ce folosesc protestul pentru imaginea proprie a fost enervant de mare şi nu a făcut bine. Plus că mi-a amintit de toţi stahanoviştii, brigadierii, ţăranii cooperatori de la GAC „Drum Nou” care apăreau pe post de eroi doar pentru că îşi făceau treaba. Super-prolet­cultist!

Cu simboluri „roşii” împotriva „ciumei roşii”?

Am văzut multe pancarte care au reprezentat un pumn strâns. Pumnul strâns, ca simbol, este clar de extremă stângă. Simboliza revolta împotriva sistemului capitalist şi solidaritatea cu clasele considerate exploatate. A fost salutul standard al Internaţionalei Comuniste – Komintern. Este la fel de „roşu” ca portretul altui comunist, Che Guevara, foarte drag generaţiei de hipsteri. Idem, litera A înscrisă într-un cerc este simbolul clasic al anarhiştilor, şi l-am văzut de multe ori pe pancartele anumitor protestatari. Chestia cu #rezist este clar luată de la leftiştii neoliberali revoltaţi că a ieşit Trump la alegeri (deci tot stângişti)  iar noi am copy-paste pentru că suntem români şi ne-originali. Oricum, îmi dă impresia de pasivism, eu am rezist-at în România şi mai rezist şi acum, fără a fare paradă din asta. Şi m-au furat toate ciumele, de toate culorile. Dar parcă luptăm împotriva comuniştilor (de acord), a „roşilor” (de acord). Atunci de ce le folosim simbolurile?  (va urma) 

 




loading...
comentarii
3 comentarii

O singura observatie: textul acesta arata clar ca Tribuna are nevoie urgenta de un corector !
City Thor
17.03.2017 10:47
79.115.195.67
Clasic. Iar se lauda asta cum reprezenta el miezul protestatarilor. Pe vremea lui se faceau mitinguri serioase, nu acum. El e erou nu astia din strada. El a riscat. Text plin de frustrare, again..
dedu mircea
18.03.2017 07:03
213.233.84.148
Dedyke, n-ai dreptate! Protestatarii de azi sunt doar niste marionete! Sinfurul protest care se apropia de ceea ce trebuie sa fie un protest a fost del din 21-22 decembrie 89.
gigi
21.03.2017 21:56
86.124.52.174
Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
APM

Biteco
CP34