Tribuna
Frumoasele noastre legende
Cum să mimăm sărbătorile

Românul are sentimentul sărbătorilor, asta e drept. El ştie exact cum e cu Crăciunul şi cu Paştile. Ştie că, aşa cum regulile credinţei ortodoxe o cer, pentru o sărbătoare mare, cu roşu-n calendar, trebuie să fii pregătit şi să trăieşti bucuria unui asemenea eveniment. Şi o face la modul genial şi cât se poate de românesc.
Ce înseamnă pentru noi sărbătoarea? Păi, în primul rând, „libere” de la lucru. Dacă eşti bugetar, mai multe libere de la lucru şi o primă meseriaşă de miel sau porc. În al doilea rând, un prilej sublim de a te îndopa, în aceste libere, cu mâncare şi băutură, alături de familie, rude şi prieteni. Contează semnificaţia sărbătorii? Nu prea. Faptul că e vorba, pentru un popor care în statistici apare ca majoritar creştin-ortodox, de semnificaţii majore ca Naşterea sau Învierea Domnului Iisus Hristos, ajunge pe planul doi. De fapt am ajuns să ne sărbătorim în primul rând pe noi, sub pretext că „ţinem sărbătorile”.
Cum ne pregătim pentru Paşti? Păi simplu. O dată, ţinem post. Adică nu mâncăm cu carne sau lactate. Adică ne apucăm de un fel de dietă vegetariană, uitând că postul este şi de fapte şi de gânduri, deci, o purificare şi spirituală, pe lângă cea fizică. Evident că nu ezităm să facem publică această activitate, spunând oricui ne invită la o bere sau la o friptură că: „nu, ştii, eu ţin post”. Mai trebuie să dăm şi un comunicat pe tema asta şi e OK. Apoi facem curăţenie. Maaarea Curăţenie! De ce? E murdar? Nu neapărat. Dar trebuie să mişcăm şi noi ceva prin casă, să batem covoarele, să lăcuim uşile şi să mai limpezim ochiurile de geam. Nu facem aceasta şi în cursul anului? Ba da, dar acum suntem mai heirupişti, iar pensionarii şi casnicele au cu ce se făli, într-un fel de concurs „cine întoarce mai mult casa pe dos”, „cine e mai obosit”, reminiscenţă din perioada când femeia nu trebuia să facă os mort prin casă că i se ducea buhul că e putoare. Zici că e întrecerea socialistă cu metri pătraţi raportaţi şi cu depăşirea normei zilnice.
După pregătirile „edilitar-gospodăreşti”, urmează cele culinare. Pentru că de aceea ţinem post, nu, pentru ca în cele trei zile de sărbătoare să recuperăm cu brio, băgând în noi ca înecaţii. Era să uităm de miel. Mielul se mănâncă de Paşti. Nu prea ţi se explică exact semnificaţia acestui gest, dar se mânâncă. E „tradiţional”, nu, ca şi ouăle roşii în cât mai multe nuanţe şi culori. La acestea se adaugă cozonacul, drobul (de miel, evident) şi alte lucruri de care gura se bucură, dar stomacul nu prea.
Apoi avem Învierea. Slujba de la miezul nopţii, la care mergem la fel ca la mall, nu pentru a trăi religios momentul Învierii Domnului, ci pentru a procura Paşti. Apropo de aceasta, anull trecut, pe vremea acestor sărbători, o tanti era foarte revoltată că trebuie să asiste la întreaga slujbă pentru a primi tradiţionalul borcan cu Sfinte Paşti. De parcă ar obliga-o cineva.
Să încheiem cu beţia ambulantă de a doua zi de Paşti, când, cu căţel, purcel şi (la mine în cartier) „saxafonist” mergem la stropit? Da. Pentru că suntem români creştini de 2000 de ani şi ştim să trăim sărbătorile. Pănă la indigestie sau comă alcoolică. Despre partea spirituală mai puţin, că noi, gospodarii, nu avem timp de prostii din astea.



comentarii
3 comentarii

oare al cui e articolul? al lui chizdelitza?
gogu
04.04.2010 00:37
Da al lui. Ti-i ciuda?
da
04.04.2010 11:25
Exceptional articol.
Felicitari ! SARBATORI FERICITE !
Razvan
05.04.2010 18:24
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia