logo
Cine ne-ar fi fost vecini acum 300 milioane de ani. România ar fi avut ieşire la ocean!
Cine ne-ar fi fost vecini acum 300 milioane de ani. România ar fi avut ieşire la ocean!
"Cu cine se învecinează Rusia? În principiu, cu cine vrea!" Aşa sună o glumă veche, dar al naibii de actuală. Se spune despre vecini că ţi-i poţi alege doar dacă dintr-un motiv sau altul te muţi şi îţi permiţi luxul unor opţiuni ideale. Dacă-i vorba de ţară şi de graniţele ei, e ceva mai complicat. Iar acum mult, muuult timp, lucrurile stăteau cu totul altfel şi erau atât de complicate încât nici măcar istoria nu poate ignora ifosele geologiei cu toată ţâfna şi năbădăile ei tectonice.

De când se ştie, Terra e o transformare continuă. Lumea nu a fost întotdeauna aşa cum o ştim astăzi. În urmă cu foarte mult timp, totul era un continent gigantic în care Europa, Asia, America de Nord, America de Sud, Africa, India, Antarctica şi Australia alcătuiau un întreg, potrivit indy100.com.
Cercetătorii cred că „lumea” s-a format din unităţi continentale anterioare cu aproximativ 335 milioane de ani în urmă şi a început să se despartă acum 175 de milioane de ani, când cea mai mare parte era situată în emisfera sudică.
Artistul Massimo Pietrobon a creat o hartă a Terrei care ne arată cum era lumea acum mai bine de 300 de milioane de ani, cu graniţe politice moderne.
Pe această hartă, Marea Britanie nu mai este o insulă şi are graniţe terestre cu Franţa, Norvegia şi Irlanda, iar Statele Unite au graniţe cu Maroc, Mauritania, Senegal şi Cuba. De asemenea, Italia se învecinează cu Tunisia, Grecia cu Libia, iar Tibetul nu mai este lipit de China, ci de Australia.
În ceea ce priveşte România, harta arată că vecinii noştri ar fi fost în continuare Moldova, Ungaria şi Ucraina, dar nu ne-am mai învecina cu Bulgaria şi Serbia şi am avea o ieşire la mare mai largă. Harta creată de Massimo Pietrobon arată că România ar fi avut ieşire în zona sud-estică la Oceanul Tethys (ocean din era Mezozoică).

 



loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


Filarmonica Sibiu

Energy

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan