Catedrala Evanghelică şi mila milei

M-a şocat informaţia cum că, în tot festivalul acela medieval de la Sibiu, Biserica Evanghelică a primit 400 şi ceva le lei donaţie via cutia, pardon urna milei aşezată la intrare. De ei poţi cumpăra o combină cu CD normală, două televizoare color de calitate relativ medie, poţi sta două zile la un hotel de trei stele, poţi bea 80 de beri la o terasă din centru, dar NU poţi restaura o biserică. Nu comentăm „generozitatea” tuturor plimbăreţilor festivalului, concitadini sau turişti interni-externi, care se bâţâiau prin pieţele Mare-Mică-Huet şi îşi făceau poze cu mobilul ori DSLR-ul. Or fi pus şi ei un leu-doi acolo, din bugetul alocat mâncatului, băutului şi vizitatului de muzee sibiene.
Dar o cutie, găleată, urnă sau ce-o fi fost recipientul acela depozitar de mărunţiş nu poate acoperi cheltuielile necesare reparării Bisericii Evanghelice din Sibiu. Lucru trist. Cel puţin pentru mine ca sibian care vede că cel mai important monument istoric şi de arhitectură nu este în stare bună, când schelele acoperă opere de artă şi că ea nu poate oferi tot ce ar avea de oferit privitorului. Unii ar spune „e biserica saşilor / evanghelicilor, n-au decât să se descurce ei, nu e treaba noastră”. Aş spune că nu e aşa. O fi, de drept, a saşilor evanghelici. Dar ea aparţine tuturor sibienilor. Este în Sibiu. Este vizitată de oricine. Poţi admira interiorul, atât căt este vizibil, poţi vedea cine au fost „elitele” comunităţii din cetatea Hermannstadt doar trecând în revistă plăcile de mormânt din pereţii Ferulei, poţi privi panoramic Sibiul din turn. Face parte din viaţa fiecărui sibian.
Deci e un bun al tuturor, în cele din urmă. Deci, orice sibian cu respect pentru istoria oraşului său natal ar trebui să nu fie indiferent la starea în care se află Biserica Evanghelică.
Numai că aici mai intervine ceva. Chiar s-a făcut totul? Nu se poate face mai mult pentru a sensibiliza pe cei care pot ajuta la punerea la punct a monumentului? Da, mila publică e un a din soluţii, dar iată că de aici nu iese prea mult. Da, sunt şi donaţii mai substanţiale, dar nu ajung nici ele. E vorba, totuşi, de 4 milioane de euro. Ce lipseşte? Păi lipseşte. În primul rând, o promovare mai puternică a bisericii, pe toate căile media.
Cum există campanii anti-rasism, anti-drog, anti-fumat, anti-şpagă sau pentru strângere de fonduri pentru persoane bolnave sau sinistraţi, s-ar putea face şi ceva asemănător pentru monumente. Şi nu cred că va întreba cineva „ce ne iese dacă ne implicăm?” Apoi, o muncă mai multă în domeniul imaginii şi mai ales a vânzării ei. Dacă intri pe internet, singurele referiri mai consistente la Biserica Evanghelică din Sibiu, în afară de Lista Monumentelor Istorice 2004 a Ministerului Culturii, sunt o prezentare pe Wikipedia şi – DOAR în limba germană ! – pe pagina web a Parohiei Evanghelice CA din Sibiu. Extrem de puţin. La fel şi când e vorba de cărţi poştale, vechi sau noi, care pot fi editate comercializate sau comercializate. Acelaşi lucru valabil şi în materie de fotografii, ghiduri, cărţi, aproape inexistente, deşi ar putea exista şi aduce bani. De exemplu oricând aş da bani pe o monografie a bisericii. Sau pe un album de ilustraţii de epocă, sau pe istoria clădirii, sau pe orice altceva. Evident că aceste activităţi pot aduce bani, iar tipărirea lor şi în alte limbi decât cea germană ar putea aduce bani şi de la ne-germani. Idei sunt destule, şi poate vom primi un semn(al) pozitiv pe tema aceasta. Garantez că am scrie cu plăcere despre aşa ceva. Se poate face mai mult decât rămânerea la cheremul, adică la mila milei.
.