"Carnea de om are gustul celei de struţ"

Nişte reporteri de la revista franceză Paris Match au aflat că într-o insulă izolată din arhipelagul indonezian, departe de lumea civilizată, există încă un trib de antropofagi. N-au ezitat să meargă acolo, de unde au realizat un fotoreportaj senzaţional. Pe scurt, tribul Korowai este alcătuit din mai multe clanuri rivale, care nu ezită să se lupte între ele. Povesteşte Yate, una dintre căpetenii: "Până acum am mâncat trei duşmani, pentru că şi ei mi-au mâncat un văr pe care l-au ucis în luptă. La noi în zonă vânatul e foarte rar, aşa că adversarii sunt sursa noastră de carne. Numai copiii mici şi femeile însărcinate n-au voie să mănânce. E un obicei transmis din strămoşi şi nu vom renunţa la el. Duşmanul ucis este trofeul nostru. Primul lucru, până nu i se răceşte trupul, îi facem o gaură în cap şi îi bem creierul, apoi îl luăm în cârcă, îl ducem în sat şi-l lăsăm câteva zile la fezandat, agăţat într-un copac, abia apoi fiind mâncat". Reporterul l-a întrebat cum îl pregătesc. "De asta se ocupă soţia mea". Manep este cea mai tânără dintre cele trei soţii ale lui Yate: "Avem două metode de preparare, fie tăiem corpul în bucăţi şi-l frigem pe jar, fie îl tranşăm, învelim bucăţile în frunze de bambus şi-n aluat, apoi îl punem la copt. Carnea e foarte bună, are gustul celei de struţ. Mie îmi place cel mai mult pulpa. Oricum, nu aruncăm nimic, în afară de oase, pe care le împrăştiem împrejurul aşezării, ca să ştie duşmanii ce-i aşteaptă dacă îndrăznesc să ne atace".
Pentru orice eventualitate, oamenii (?) şi-au construit casele în copaci, la circa 50 de metri înălţime, acolo simţindu-se mai în siguranţă. Viaţa sexuală? Precum animalele, nu se feresc de copii, se împerechează nu pentru plăcere, ci pentru perpetuarea speciei, nu au metode contraceptive. Toţi trăiesc în epoca de piatră, dar se simt bine în pielea lor şi nu râvnesc la altă civilizaţie. De altfel, Jean-Pierre Dutilleux, jurnalistul, povesteşte cât de greu a reuşit să se apropie de ei şi să-i determine să-l lase să-i fotografieze: "La început s-au ascuns, deşi eram însoţit de unul de-al lor ca ghid şi translator. După ore de aşteptare au început să se arate. Le-am dat cadouri, ca să le câştig încrederea: sare, chibrituri, cuţite. Clima este caldă şi umedă, aşa că n-au nevoie de îmbrăcăminte. Se crede că, în 1975, Michael Rockefeller, fiul fostului vicepreşedinte al Statelor Unite, care s-a aventurat în aceste păduri, ar fi fost şi el mâncat, fiindcă i s-a pierdut urma..."
Nu mă îndoiesc că or mai fi locuri pe acest pământ în care trăiesc încă sălbatici, dar nu văd de ce trebuie noi să-i deranjăm şi să încercăm să-i civilizăm dacă ei se simt acasă. Doar şi noi ne devorăm între noi, la figurat vorbind, dar tot aia e!.