06 septembrie 2010 01:52
321 vizualizari
A-
A+
Cunoscuta măsură 3.2.2., la care foarte multe administraţii locale au depus proiecte în speranţa obţinerii unor finanţări, pare să fie soluţia salvatoare pentru rezolvarea unor probleme arzătoare de interes major în multe comunităţi din judeţ. Brateiu nu face excepţie de la această regulă, aşa că şefii primăriei din localitate s-au gândit ce s-au gândit şi au întocmit şi depus un proiect integrat pentru rezolvarea unor cerinţe ceva mai vechi ale locuitorilor. „În cazul în care va fi acceptat pentru finanţare, proiectul ne va permite realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi reabilitarea şi dotarea căminelor culturale din Brateiu şi Buzd. De asemenea, în cadrul proiectului există şi o componentă socială şi ne-am gândit la înfiinţarea unui centru de zi la Buzd, care va fi la fel cu cel care deja funcţionează la Brateiu. Practic, acest centru se adresează copiilor care provin din familii defavorizate şi care vor rămâne după ore în acest centru, îşi vor pregăti temele pentru a doua zi şi vor servi şi o gustare. În sfârşit, tot în cadrul acestui proiect este prevăzută achiziţionarea a două microbuze. Am avut vizita în teren pentru verificarea proiectului, iar acum suntem în aşteptarea unui răspuns în ceea ce priveşte finanţarea acestor lucrări”, ne-a spus primarul din Brateiu, Elena Marian.
Deşi s-a lucrat şi anul trecut la reţeaua de trotuare a centrului de comună, investiţia este departe de a fi realizată. Aproximativ jumătate din trotuarele din Brateiu trebuie înlocuite în acest an, aşa încât să se poată afirma fără teama de a greşi că investiţia este finalizată. „Este o lucrare în continuare, pentru că am demarat lucrările încă de anul trecut. Mai avem ceva de lucru, respectiv aproximativ jumătate din reţeaua de trotuare din Brateiu. Avem mari speranţe că vom reuşi să finalizăm în totalitate această investiţie în acest an”, ne-a mai spus Marian.
.