Cereri de subvenţii la hectar pentru 7ani ?!
Ţara noastră are cel mai mare grad de fărâmiţare a terenurilor agricole din Uniunea Europeană. Această situaţie oarecum unică (dar specifică fermelor mici din UE) i-a determinat pe mulţi politicieni europeni şi chiar români să se gândească tot mai mult, în ultima vreme, la un sistem simplificat de acordare a plăţilor pentru fermierii de semisubzistenţă. Însuşi comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a susţinut recent că "micile ferme din Uniunea Europeană ar trebui să aibă un sistem diferit de alocare a fondurilor europene faţă de sistemul aplicat marilor exploataţii agricole".
Cu puţin timp în urmă Centrul Român de Politici Europene a propus implementarea unui sistem simplificat de plată la hectar pentru fermele mici, care au sub cinci hectare teren agricol. Intitulată "Subvenţie multianuală decuplată de suprafaţă", propunerea reprezentantului CRPE (expertul Lucian Luca, cercetător la Institutul de Economie Agrară din cadrul Academiei Române, cu o experienţă de 7 ani la Banca Mondială) pledează ca aceşti fermieri să-şi înscrie terenurile în evidenţele APIA o dată la 7 ani, la începutul fiecărui ciclu financiar al politicii agricole comune (PAC) şi nu anual, ca în prezent. În toată această perioadă fermierii respectivi ar urma să primească subvenţia la hectar, indiferent dacă lucrează terenul sau l-au arendat sau vândut.
Specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Sibiu şi ai Centrului Judeţean APIA Sibiu şi-au exprimat serioase rezerve cu privire la viabilitatea unui astfel de sistem. Ei consideră că în această situaţie, piaţa funciară ar fi descurajată, iar moştenitorii unor terenuri agricole de mici dimensiuni vor fi discriminaţi, ei neputând beneficia de plata la hectar pentru terenurile moştenite pe întregul ciclu financiar de 7 ani.
Sunt curios să văd cum vor reacţiona conducerile Ministerului Agriculturii şi APIA, deoarece propunerea CRPE a generat deja mai multe puncte de vedere, cu avantaje şi dezavantaje ce trebuie bine "cântărite". .
Adauga un comentariu la acest articol





















