Blăjelul a finalizat curăţenia de primăvară
Orice se poate spune despre oamenii din Blăjel, numai că nu s-au mişcat foarte bine în campania de curăţenie de primăvară, nu. Spre deosebire de alte localităţi unde această activitate este de abia în primele zile, la Blăjel, igienizările şi tot ceea ce ţine de curăţenia de primăvară sunt deja amintiri. Şefii primăriei din localitate au sunat adunarea generală, astfel încât ân aproximativ o săptămână de zile, localitatea şi-a schimbat înfăţişarea. E drept, o contribuţie însemnată la reuşita campaniei au avut şi persoanele beneficiare ale ajutorului social, care s-au implicat foarte mult în această activitate. „Toţi locuitorii din Blăjel s-au implicat în această campanie. De asemenea, au participat şi cei peste 100 de beneficiari ai ajutorului social, astfel încât treaba a mers foarte bine. Au fost curăţate şanţurile, rigolele, au fost adunate ambalajele aruncate pe marginea drumului, astfel încât într-o săptămână am reuşit să finalizăm cu bine această activitate. Sunt foarte mulţumit de ceea ce a ieşit şi pot să vă spun că localitatea noastră este pregătită atât pentru sosirea primăverii, cât şi pentru Sărbătorile de Paşti”, ne-a spus primarul din Blăjel, Toader Roman.
Dispensar
După mai mulţi ani de lucrări şi aşteptări, locuitorii din Blăjel au la dispoziţie un dispensar uman ultramodern. Investiţia primăriei din localitate şi-a meritat toţi banii, localnicii dispunând de un spaţiu mai mult decât decent, în cazul în care au nevoie de consultaţii medicale. „Dispensarul funcţionează foarte bine, oamenii sunt mulţumiţi şi mai mult decât atât, în acelaşi imobil unde funcţionează acest dispensar, a fost deschisă şi o farmacie. În acest fel, oamenii care au nevoie de medicamente nu mai sunt nevoiţi să meargă la Mediaş pentru procurarea medicamentelor”, ne-a mai spus edilul din Blăjel.

Adauga un comentariu la acest articol
Este foarte multumit primarul de faptul ca isi dau oamenii drumul la wc in santuri ca nu este o canalizare...a dracului curatenie. El nu are notiunea de curatenie la ce serparie are acasa. Mai are noroc cu cei la care le da ajutor social ca ii mai pune sa ii faca curatenie prin curte. Ce santuri curatate mai mincinos ordinar ce esti si cand vine o ploaie mai puternica da apa din santuri peste drum? Sa–ti fie rusine si de ti–ar crapa obrazul sa vada toata lumea cat de mincinos si de nimica esti. Si poate cei de la tribuna reusiti sa luati legatura cu primarul sa va dea explicatii de ce le–a tinut bani din ajutorul social la oameni pt ce le–a dat in campania electorala (pt carne ). Succes!
E minciuna totala mai rahatilor articolul asta. Pozele sunt din medias mai cacanarilor. Va laudati aiurea cu ce faceti voi...mai bine v–ati lauda ca faceti PE VOI, ca asta faceti de fapt. Sa va fie rusine magarilor si nesimtitilor. Pleaca acasa romane ca esti tata mincinosilor. Ne–am saturat de tine.