Medicina naturistă
Usturoiul
S-au efectuat peste 1.000 de studii farmacologice, descoperindu-se proprietăţile usturoiului în tratarea bolilor cardiovasculare şi chiar a cancerului. Se cunoaşte cazul unei doamne din Bucureşti care avea o tumoră la sân, fiind programată pentru operaţie peste câteva luni şi care, ingerând zilnic 2-3 căţei de usturoi nu a mai avut nevoie de acea operaţie, tumora dispărând de la sine. S-a constatat că un consum zilnic de usturoi poate reduce cu 9 până la 12% nivelul de colesterol, acesta fiind un vasodilatator, determinând mărirea vaselor de sânge şi ducând la scăderea presiunii arteriale. Consumarea unui căţel de usturoi zilnic reduce cu 50% apariţia cancerului de prostată, colon şi stomac.
Usturoiul neutralizează radicalii liberi împiedicând procesul de îmbărânire; proaspăt, zdrobit şi aplicat pe răni distruge microorganismele; distruge bacteriile care provoacă tuberculoza, distruge E Coli vinovată de infecţiile urinare şi Hipylori, bacteria care produce ulcerul.
Usturoiul determină întărirea sistemului imunitar. Pentru a îndepărta mirosul de usturoi după consum, mestecaţi câteva frunze de pătrunjel. Nu se va consuma usturoi dacă faceţi tratament cu anticoagulante (Warfarina).
Adauga un comentariu la acest articol






















