07 martie 2010 20:55
742 vizualizari
A-
A+
Azi, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Izolat ziua şi local noaptea, mai ales la munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în partea a doua a intervalului, mai ales la munte, unde trecător va sufla tare, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -2 şi 2 gr. C, iar cele minime între -10 şi -7 gr. C. Izolat, se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Mâine, vremea se menţine deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi temporar noros şi izolat, mai ales la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări la munte, unde va spulbera sau viscoli zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -2 şi 1 gr. C, iar cele minime în general între –12 şi –8 gr. C. Local, mai ales la munte, se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Miercuri, deşi teperaturile vor marca o uşoară creştere, vremea se menţine rece pentru această perioadă. Cerul variabil, se va înnora treptat şi va deveni temporar noros spre sfârşitul intervalului, când va ninge slab. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, tare la munte, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime în general între 0 şi 3 gr. C, iar cele minime în general între –8 şi –5 gr. C. Local, la munte se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Joi, vremea se menţine rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala predominant ninsori. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, tare la munte, viscolind sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 3 gr. C, iar cele minime între –6 şi –3 gr. C. Local, la munte se va semnala ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură. Vineri şi în weekend, vremea va fi uşor mai rece faţă de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Se vor semnala precipitaţii, pedominant sub formă de ninsori. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale, iar la munte trecător tare. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 şi 5 gr. C, iar cele minime în general între -7 şi -3 gr. C. Local se va semnala ceaţă, la munte asociată izolat, şi cu depunere de chiciură..