"România trădată"

O carte a lui Constantin Mustaţă, recent apărută la Editura Eurocarpatica, care trebuie citită de toţi cei cărora nu le este indiferentă soarta acestei ţări, în mod special cea a Ardealului, a locuitorilor români de aici şi nu numai de aceştia, ci de toţi cei care respectă valorile româneşti, multe, puţine, câte sunt ele. Carte ce trebuie citită de toţi cei care nu vor să se mai repete crimele săvârşite în numele purificării etnice. Ar putea spune unii că n-are nicio importanţă faptul că un zelos naţionalist şovin maghiar, Paul Pilsi, (professeur au Departament des sciences politiques de’l Université Laval) din Quebec, a numit-o pe Nadia Comăneci, atunci când a fost medaliată cu aur, la Olimpiada din 1976, cu adevăratul său nume: Anna Kemenes. De ce se numea oficial Nadia Comăneci? Pentru că altfel oficialităţile române nu i-ar fi permis să facă parte din lotul lor naţional, fiind unguroaică. Şi mai spunea profesorul că, în România, ungurii sunt forţaţi să renunţe la originea lor, altfel fiind arestaţi şi maltrataţi cu brutalitate în închisori. În carte apar şi alte astfel de aberaţii. Aberaţii spuse, din păcate, pentru epoca actuală, şi de conducători ai UDMR, precum Marko Bela, care deţine funcţii importante în statul român, ori Laszlo Tökes, care reprezintă România, în calitate de europarlamentar. Ori astfel de neadevăruri au stat, în unele perioade, la baza acţiunilor de purificare etnică.
Pe baza unor documente pentru epocile mai vechi, dar şi a unor convorbiri ori interviuri luate de autor, unor persoane ce-şi aduc aminte de trecut, reiese faptul că realitatea este exact pe dos.
Puţini ştiu despre legile de maghiarizare forţată din timpul celor 51 de ani cât Ardealul a fost anexat la Ungaria (1867-1918), sau despre atrocităţile săvârşite de administraţia maghiară după ce Ardealul de Nord a fost înglobat aceluiaşi stat în urma Diktatului de la Viena.
Iubitorii de istorie pot găsi în această lucrare amănunte interesante din viaţa unor personalităţi istorice, dar şi mărturii ale unor oameni simpli, precum cea a măsarului Florescu din Deva, care a fost arestat timp de o lună, în 1908, pentru că le povestea unor săteni despre Avram Iancu pe care-l cunoscuse în ultimii lui ani de viaţă. Sunt intresante şi mărturiile unor personalităţi actuale precum cea a PS.Ioan Selejan, Episcop ortodox de Harghita şi Covasna, care a albit doar după câţiva ani de păstorire. "Eram aproape nins, nu de viaţa de aici, din Harghita şi Covasna, ci de grijile ce mă apăsau. Port, iată, cu mine zăpada durerii româneşti." Acestă zăpadă a durerii româneşti se constituie în adevărate troiene şi o găsim şi în capitolul intitulat: O legendă a Mileniului III.
Pun mărturii ale acestor dureri româneşti şi interviurile luate lui Ilie Şandru (O viaţă printre secui), Vasile Lechinţean (Viaţa din arhive) şi ale generalului Ilie Ungureanu (Istorii care se repetă)
O bună parte a lucrării se referă la Proiectul Roşia Montană în care sunt inserate subcapitole precum: Marele jaf, Aduceri-aminte, Opriţi circul Roşia Montană, O cetate de salvat, S.O.S. Roşia Montană etc.
Iată şi o mărturisire a autorului:
"De un sfert de veac dăinuie în sufletul meu proiectul acestei cărţi. Ea a pornit de la drumurile de reporter prin Ardealul meu, din care păstrez propria-mi fonotecă, mai mult de 3.000 de ore de înregistrări magnetice, audio şi video. Am întâlnit eroi care au făcut Marea Unire, fii şi nepoţi ai martirilor care şi-au sacrificat viaţa pentru salvarea Ardealului. Fără să uit norocul de a avea şansa neuitatelor întâlniri cu academicienii: David Prodan, Ştefan Pascu, Virgil Vătăşianu, Camil Mureşanu, Dumitru Protase, Nicolae Edroiu, Ioan Aurel Pop, sau cu eminenţii istorici Gelu Neamţu, Gh.I. Bodea, Ioan Chindriş, Vasile Tutula. M-au marcat întâlnirile cu marii bărbaţi cum au fost Raoul Şorban sau Francisc Păcurariu...".

Nicolae TOMESCU.