logo
Ochiul şi urechea: Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim
N. I. DOBRA
475 vizualizari
Ochiul şi urechea: Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim

2. Nu ştiu cum sunt alţii, dar mie îmi cresc toate când intru în curtea unui spital: şi tensiunea, şi pulsul, şi colesterolul, şi glicemia, şi Gama GT, şi trigliceridele, şi acidul uric, şi... Probabil că unora, obişnuiţi cu boIile, cu medicii, cu tratamentele, le chiar face plăcere să se interneze, mai ales iarna, ca să facă economie de gaz metan acasă. În cei 70 de ani trecuţi, aş zice că am avut noroc, fiind nevoit să mă internez doar de trei ori, şi atunci de musai ca de voie bună. În primul episod v-am povestit cum e cu tratamentul, dar acela e floare la ureche faţă de ambianţa spitalului.

Dacă ţi se face hatârul şi eşti băgat într-o "rezervă", singur cuc, o vreme e bine: liniştea nu ţi-o sparge decât infirmiera, care, la ora 6 dimineaţa ia coşul de gunoi, dă cu mopul, goleşte "raţa" de urină şi te întreabă cum ai dormit. Urmează o pauză, în care mai încerci să aţipeşti, după care vine o asistentă să-ţi găurească buca ori să-ţi agaţe deasupra capului o pungă cu perfuzia aferentă bolii. Stai şi numeri picăturile care se scurg prin măţăguşul transparent, din plastic.

O singură dată am avut curiozitatea (şi plictisul!) să număr şi am inventariat 10.700 de picături care mi-au intrat în venă. Aveam cărţi, reviste, ziare, integrame, telefonul, tableta, dar nu-mi ardea de nimic, aşteptând vizita medicului, care mă chestiona scurt, mă apăsa pe burtă de-mi ieşeau ochii ca la melc şi pleca satisfăcut. Monotonia era întreruptă, din când în când, de câte o asistentă care-mi schimba perfuzia, îmi lua tensiunea, îmi îndesa termometrul subsuoară, zâmbindu-mi încurajator. Tinere, proaspete, apretate... Mai aţipeam, dar mă trezea ţârâitul telefonului, deşi le spusesem tuturor, neamuri şi prieteni, să nu mă caute, fiindcă nu am chef de conversaţii. I-am rugat nici să nu mă viziteze, dar degeaba. (Unul, mai şugubăţ, mi-a strecurat în frigider, între altele, trei beri nemţeşti, brune şi... afumate, crezând că le pot... perfuza noaptea!) Statul singur are avantajul că beneficiezi de oarecare linişte, dar, după o vreme, te saturi şi-ai vrea să te afli într-un salon cu mai mulţi, acolo unde e animaţie: unii discută mai ceva decât parlamentarii, alţii gem, alţii sforăie de se mişcă perdelele ferestrelor, cei operaţi se întrec în a trage "vânturi", semn că e de bine. Alcoolul sanitar, Betadina şi ceilalţi dezinfectanţi nu reuşesc să atenueze duhoarea de sudoare amestecată cu cea a "Vânturilor" de diferite intensităţi, unele adevărate tsunami cu stropi. Dacă încep să le vină unora neveste, fiice, gineri, nepoţi, salonul se transformă în iarmaroc, vorbind toţi deodată, fără să asculte cineva, decât, eventual, vecinii de salon.

Tata avea o vorbă mult adevărată: decât să stai la capul unui bolnav, mai bine la căpătâiul unui mort. Ideal ar fi să eviţi ambele situaţii, dar, din păcate, nu se poate.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia