logo
Ochiul şi urechea: Găinarii de ieri, milionarii de azi
N. I. DOBRA
1332 vizualizari
Ochiul şi urechea: Găinarii de ieri, milionarii de azi

Bag de seamă că vorbim şi scriem despre corupţie de când am devenit "capitalişti", cu o frenezie de-a dreptul mitologică, iar în această vre­me găinarii de acum 28 de ani, care vindeau ce mai rămăsese din ţară, pe bucă­ţele (rulmenţi, tricotaje, fer­moare, carpete, lenjerie, sti­clărie, pielărie, medica­men­te) au ajuns milionari, miliar­dari, şefi de partide, parla­mentari, miniştri, afacerişti de anvergură internaţională etc. Culmea e că mai toţi cei care au buchisit la "învăţă­mân­tul politic" discursurile lui Stalin, Marx, Lenin, Gheor­ghiu-Dej, Ceauşescu, mate­ria­lismul dialectic şi istoric, socialismul ştiinţific şi alte scrieri privind doctrina şi ideologia Partidului Comu­nist au fost mai iuţi de picior în a se "aclimatiza" noilor im­perative ale Occidentului. Nomenclaturiştii s-au retras discret, dar, după câteva momente de panică, şi-au revenit şi i-au băgat la înain­tare pe nepoţi, pe fii (cu nume schimbate), pe fini, pe veri, pe cuscri... Pe vremea lui Ceauşescu exista traficul de influenţă, însă mai discret, mai cu fereală, îţi făceai "in­trare" pe uşi mai puţin acce­sibile cu un cartuş de Kent, de Pall Mall, de Dunnhill, o sticlă de Johnny Walker sau Black & White, un parfum Madame Rochat, Guerlain, Christian Dior, ori cu mai modestele (!) săpunuri Lux sau Rexona, toate procurate, pe sub mână, de la shop... După ce a ajuns Ion Iliescu în fruntea partidului şi-a ţării, pretenţiile au crescut, pro­por­ţional cu nivelul scăzut al vieţii românilor, traficul de influenţă devenind, brusc, corupţie la toate nivelurile societăţii. Care mahăr se mai mulţumea cu o geantă Diplomat sau Aviator, de la 13 Decembrie, cu un costum sau pardesiu de la "Steaua roşie", pentru export, cu o pereche de cizme de la Agnita, cu un persan de la Cisnădie, cu un serviciu de cristal de la Vitrometan? A­cum, sub pulpana altor lo­zinci despre libertate, iniţia­tivă particulară, concurenţă, restitutio in integrum, sfânta proprietate inalienabilă, drepturile omului şi alte gogoşi umplute cu praf de scărpinat, s-a dat drumul jafului la scară naţională. Nu s-a mai "lucrat" cu ţigări, săpunuri şi alte mizilicuri, ci cu vapoare, fabrici, păduri, mine, sonde, palate, castele şi atâtea alte angarale ră­mase ale nimănui. Am scris de am făcut bătături la de­gete că ar trebui reintrodusă pedeapsa cu moartea pen­tru cei care au distrus eco­nomia naţională, dar cine are interes, fiindcă toţi cei care ne conduc sunt, vorba latinului "eiusdem farinae" (din aceeaşi făină), par a se duşmăni, dar sunt, vorba românului "pe-o mână" în a ne lua pielea. De aceea nu pot uita cântecul de mahala din urmă cu nişte ani: "Nu mai plânge, Jane/Plânsul e dă formă/Jana nu e moartă/Jana se transformă/Colo-n colţ, la croitorie/stătea cear­şaful la uscat/Curgea bacilii de ftizie/curgea încet, treptat, treptat/Stă păduchii-ntinşi la soare/stă păduchii câte doi/Cum stătea odinioară/Jan şi Jana amândoi/Nu mai plân­ge, Jane/Plânsul e dă formă/Jana nu e moartă/Jana se transformă". Am putea să-i zicem Jana societăţii noas­tre...





comentarii
3 comentarii

si totusi, averea e fercirea celor saraci cu duhul...
Hareton Ironcastle
17.05.2018 18:19
un paket de chent ( !! )
Albert Kalonji, Kassaiul de Sud
18.05.2018 13:59
Alberte, las-o mai usor ca esti in colimatorul dui Dobra!
gigi contra
18.05.2018 19:13
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia