Ne reîntoarcem în peşteri?

Nu ştiu pe care post tv (nici n-are importanţă pentru că sunt toate o apă şi-un pământ) l-am văzut pe un ins ce-şi zice Serghei Mizil şi se trage din vechiul nomenclaturist cu acelaşi nume (Niculescu Mizil Paul, secretar al CC al PMR, răspunzând de relaţiile externe înainte de 1960, membru al CEx al CC al PCR în 1965, la Congresul IX comunist, viceprim-ministru şi ministru al Educaţiei şi Învăţământului în guvernul M. Mănescu de la 18 martie 1985, viceprim-ministru şi ministru la Finanţe în guvernul Ilie Verdeţ, din 20 martie 1980, membru al Secretariatului CC al PCR la Congresul IX, idem la Congresul X, membru în Prezidiul permanent ales la Congresul X, membru în CPEx la congresele XI, XII, XIII, XIV-cf. Dicţionar de personalităţi istorice româneşti de Nicolae Constantin, Editura Salgo, Sibiu, 2008). Pe bătrân l-am auzit vorbind abia după 1990, când îl mai scoteau de la naftalină nostalgicii "epocii de aur". Părea un om aşezat şi cu capul mobilat. Probabil că pe acest Serghei - dacă e al lui şi nu l-a făcut nevastă-sa cu securistul casei - l-a conceput după o vânătoare "tovărăşească", stropită cu ţuici şi vinuri neaoşe. Că e hidos, n-ar fi mare defect, fiindcă şi Quasimodo era, dar felul cum râde şi, mai ales, cum vorbeşte, te duce cu gândul la epoca pietrei necioplite, când strămoşii noştri vieţuiau prin peşteri şi se mâncau între ei la propriu (căci la figurat festinul canibalic este la mare preţ în zilele noastre!). De parcă astea nu erau de ajuns ca să-l ocoleşti, când te întâlneşti cu el la ceas de seară, şi-a mâzgălit trupul cu tot felul de tatuaje, ca să fie în ton cu moda şi cu puşcăriaşii condamnaţi pe viaţă.
Nu sunt nici ipocrit, nici fariseu, nici ramolit (încă), dar observ cu stupoare cum, pe măsură ce societatea se zice că evoluează, oamenii o iau la vale: dacă intri într-un club de noapte, nu există nicio deosebire între clienţi şi membrii triburilor din fundul Africii: aceleaşi chiote şi grohăituri, aceleaşi tatuaje, aceleaşi machiaje, aceiaşi cercei înfipţi prin urechi, nas, buric, limbă, aceleaşi scălâmbăieli şi tăvăleli în ritmul tobelor, aceleaşi orgii bezmetice, la grămadă şi la nimereală...
Parafrazând vorba unui politician, spun că nu mă bucur, nu mă supăr, constat. Şi râd când aud o "divă" cu carieră prin lume când spune că are un bebeluş în stomac.
.