Tribuna
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
1317 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

"Am vrut să-mi scurtez părul şi să-l vopsesc la coafor. Deşi salonul era gol, iar... stilistele stăteau la taclale, n-au vrut să mă servească pentru că... nu aveam programare!?" (Ana F.) Păi, abia acum aţi aflat? Aproape peste tot ai nevoie de programare şi, eventual, recomandare: la laborator, pentru analize, la medic, la atelierul auto etc. Dacă te doare ceva prin burtă, eşti programat la ecograf peste 10 zile, timp în care o poţi mierli. Aşa ajung unii să se ”trateze" după internet şi cu medicamente la care li se face reclamă la televizor! * Un cuvânt care circulă prin mass-media noastră cu mare... viteză: "halucinant". Cred că unii nici nu-i ştiu sensul corect. * În această lună, din câte ştiu, îşi serbează ziua de naştere artiştii plastici sibieni loan Cândea, Ioan Constantinescu şi Eugen Dornescu. Le dorim sănătate! (Un prieten de departe, poetul Ion Mircea, a împlinit, la 1 septembrie, 72 de ani! Fugit irreparabile tempus!) * Mă uit pe geam în curtea noastră şi văd 7 maşini, ocupând aproape jumătate din spaţiu. Mă gândesc cum ar arăta curtea cu un rastel cu 7 biciclete şi în rest straturi cu flori sau gazon... De stradă nu mai vorbesc cât de aerisită ar putea fi. * Scriam în urmă cu nişte zile că directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu mergea la serviciu cu bicicleta şi ziceam că şi alţii ar putea lua exem­plu. Aflu acum că... merge pe jos, fiindcă bicicleta i-a fost furată! Gurile rele zic că e o "glumă" a angajaţilor, supăraţi că noul director le-a impus condică de pre­zenţă! Eu nu cred. * Venind de la Ocna spre Sibiu, în Şura Mică am făcut o haltă la brutăria "Pati Turean SRL". Am cumpărat o pâine bună şi două "lichii cu varză”. Şi bunica, la Păuca, dacă făcea pâine, din acel aluat cocea lichii cu ceapă şi cu varză, dar puţin aluat şi multă umplutură, nu invers... * Am mai auzit o "vorbă” de jurna­list al vremurilor noi: că magazinul universal Dumbrava este "celebrul simbol comunist al Sibiului". Mă, berbecilor, dar care sunt simbolurile capitalismului în Si­biu? Ruinele Arsenalului, Balanţei, Fabricii de bere Sadu, Palatului de Justiţie, Reşedinţei de vară a mitropoliţilor? Puneţi, mă, mâna pe carte şi citiţi, ca să nu vă treziţi vorbind tâmpenii! * Având drum în zonă, am poposit, săptămâna trecută la "Montana Garden" din Răşinari, unde nu mai fusesem de doi ani. O adevărată oază de verde, apă, linişte, păsări şi bună servire. Mulţi resta­uratori din Sibiu ar putea învăţa câte ceva... de la ţară. * Un interesant graffiti se află pe unul din pereţii exteriori ai fostei Case de cultură a sindicatelor, în prezent "Centrul Cultural Ion Besoiu" Sibiu. Nu sunt un fan al acestui tip de artă vizuală, dar ce-i frumos îmi place. * Ca să nu-i mai zică "Ziua Recoltei" (ca pe vremea comuniştilor!) acum târgul de legume-fructe festiv a devenit "Recoltele Toamnei". Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie şi cu preţuri pe măsura... noii înfăţişări. Nu ne poate înţărca nimeni de prostie. * Tot n-am primit un răspuns la întrebarea legitimă: când va fi instalat bustul lui Radu Stanca în scuarul aflat vizavi de Teatrul Naţional care-i poartă numele. Dacă e nevoie, voi trimite adresă oficială la cele două foruri care ard gazul degeaba: Primărie şi Direcţia de Cultură! (Un ins care nu are nimic de-a face cu Sibiul, Bretan Miklos, are loc chiar pe strada Nicolae Iorga, unde ar trebui să se afle bustul savantului.)

 





comentarii
5 comentarii

Funebral și halucinant ! Augustin Doinaș ...sau Radu Stanca ? referitor la Sibiu.Cred totuși că Doinaș ,în prefața unui album apărut în 1976.
Hareton Ironcastle
18.09.2019 08:40
Umoristul Stephen Leackok anticipează că va veni o vreme când, înainte de a ne tunde, vom avea nevoie de avizul unui specialist în problemele părului capilar , de un PĂROLOG ! ( vezi POVESTIRI UMORISTICE ,1965 ).
Mentat
18.09.2019 08:50
Scriitorul italian Italo Calvino are o schiță de tot hazul cu aglomerația și haosul adus de mașini ( Cosmicomicării. T indice zero).
Hakerru
18.09.2019 08:58
Directorul Filarmonicii a pățit ca în bancul cu tovarășul Petrov de la Radio Erevan. Nu a primit o mașină,ci i s-a luat o bicicletă !
pv313urss
18.09.2019 10:45
De cele mai multe ori, umpluturile produselor de patiserie sânt reduse cantitativ. Nu a dată am cumpărat plăcinte cu brânză... fără brânză !
Plumbbob Priscilla
18.09.2019 10:55
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia