logo
Cu cărţile pe faţă
N. I. DOBRA
1173 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

Mihai Constantin (Răşinari nr. 672), în vârstă de 86 de ani, mi-a trimis o lungă, dar greu de descifrat scri­soare. Ce-am înţeles este că are probleme cu apa pota­bilă de-acasă. Îl rog pe domnul primar Bucur Bogdan să vadă despre ce-i vorba. Pe copii şi pe bătrâni nu tre­buie să-i neglijăm, pe primii, pentru ce vor face, pe ceilalţi, pentru ce au făcut. * S-au scurs 40 de zile de la trecerea în lumea celor drepţi a fostului arbitru internaţional de box Valer Vasile Negrea, urmându-le în veşnicie fraţilor săi Gheorghe, Nicolae şi Dumitru, toţi trei pugilişti sibieni de mare performanţă. Le păstrăm pioasă amintire. * Îmi vine să râd când aud că "fetele" care practică prostituţia în Sibiu prin came­re şi apartamente închiriate în regim hotelier o fac obligate de diferiţi "peşti", adică proxeneţi. Vă spun eu că o fac de bună voie şi nesilite de nimeni, unele din plăcere, cele mai multe, pe bani, fiindcă sunt leneşe. (Acum, nu mai prea umblu noaptea, dar ^n urmă cu ceva ani, am fost acostat în Parcul ASTRA de două ţigăncuşe care au vrut... să-mi arate Parisul. Eram obosit şi lefter, că tare m-aş fi dus cu ele, pentru că, oricum, mi-era dor de Paris!) * Ca în fiecare an, în preajma Sfintelor Paşti, la oficiile poştale, stai la cozi pentru nişte amărâte de timbre. Mai sunt destui sibieni care au păstrat tradiţionalul obicei de a trimite felicitări ce­lor dragi. (Pentru Crăciun şi Anul Nou va trebui să fac un stoc de timbre, pentru ţară şi străinătate, la vară şi să trimit urările de prin noiembrie, ca să fiu sigur că ajung la timp!) * A dat graba-n cur la sla­ba, vorba românească: apropiindu-se summitul, prin cen­trul Sibiului au fost înlocuite coşurile de gunoi, au fost proaspăt vopsite băncile şi "pişetoarea" fără apă din faţa Telefoanelor, se toarnă asfalt peste asfalt, se repară faţadele clădirilor din preajma Primăriei... Sunt curios ce-or face cu "tunelul" din lemn de pe str. Mitropoliei... După ce trece valul, reintrăm într-o dolce far niente până la alegerile locale, când se înviorează, din nou, administraţia. * "Birocraţia îngroapă România!" aşa ar trebui să mai strige protestatarii cu voci puternice, când mai ies pe străzile Sibiului. Eu strig în felul meu, scriind, dar "factorii de decizie"- de la Primărie, Poliţie locală, Direcţia pentru Cultu­ră, la Consiliul Judeţean, Prefectură, Judecătorie, Tri­bunal, Parchet - ori nu aud, ori se fac că plouă, după o păguboasă vorbă cum că timpul le rezolvă pe toate. (Vă spun din proprie experienţă, o sesizare de-a mea a fost pasată de la unii la alţii până când răspunsul a devenit caduc. Sau, un proces, în care toate actele de la dosar erau limpezi, a durat trei ani până să mi se dea dreptate etc.) Impresia mea este că "digitalizarea" e de formă, tot hârtiile rămânând de bază cam peste tot. * În urmă cu câteva zile, la Sibiu a avut loc o conferinţă a dascălilor de tot felul, care au discutat teme şi subiecte de interes pentru învă­ţământul preuniversitar şi universitar. Ei discută, dar Ecaterina Andronescu face ce-i trăsneşte ei prin cap, iar când va fi schimbată, noul ministru va veni cu alte tâmpenii. Înţeleptul Solomon avea o vorbă: "Inel de aur în râtul porcului, aşa este femeia frumoasă, dar fără minte". Bineînţeles că nu este valabilă în cazul doamnei Ecaterina Andronescu.





comentarii
2 comentarii

Iar misoginisme, marca Dobra. Pentru varsta pe care o are, dna Andronescu arata foarte bine. Femei de varsta ei sunt direct babe... ca nu le are cu sistemul de invatamant , asta e alta poveste...
24.04.2019 22:18
daca esti prea misogin / bea urgent un detz de gin
02.05.2019 17:04
Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia