logo
FITS
Cu cărţile pe faţă
C. N. PICĂ
741 vizualizari
Cu cărţile pe faţă

* Încep prin a-i mulţumi prietenului Puiu Ursan pen­tru masivul dicţionar de toponime (două volume), intitu­lat "Transilvania pământ românesc", pe care mi l-a trimis, eu lipsind de la cele două lansări din motive obiective. Iorgu Iordan are dreptate când spune: "Toponimia poate fi socotită drept istoria nescrisă a unui popor". * Nelu Lupea, revenit la Sibiu tocmai din Germania, se arăta surprins neplăcut de serviciile din restaurante: "Nu mai sunt ospătari stilaţi, ca pe vremuri, care să te servească la masă cu o mână ţinând-o la spate, trebuie să strigi după ei pentru o comandă ori plată. Nu mai există şcoală pentru această meserie în care relaţia cu clientul este esenţială?" Se pare că nu. (În Franţa, pe uşa oficiului unui restaurant, pe unde ieşeau chelnerii în salon, scria mare: "Zâmbiţi!" ("Souriez!") Ai noştri sunt indiferenţi, preocupaţi, în­cruntaţi,  de ţi-e teamă să le faci vreo observaţie să nu-ţi dea una peste scăfârlie.) * Din gazeta InfoAvrig am aflat - dacă n-am mai dat pe acolo de ani, de când aveam catedra "rezervată" la şcoala generală (!) - că: se toarnă asfalt pe str. Gh. Lazăr, curtea Primăriei va fi "reconfigurată", a doua parcare din zona centrală a fost dată în folosinţă, au fost modernizate locurile de joacă din zona blocurilor. Acestea nu-s... breaking news? * "Am fost să-mi vizitez un prieten internat la Clinica de Neurologie din Sibiu (în clădirea fostei Maternităţi), şi m-am îngrozit: dincolo de atmosfera sumbră din incintă, condiţiile oferite pacienţilor sunt puţin zis precare, butoanele de alarmă de la paturi nu funcţionează, asistentele răspunzând la chiotele bolnavilor (dacă aud), "aparţinătorii" trebuind să le înlocuiască şi să le facă toaleta intimă bolnavilor. Tot ce lipseşte spitalului, găseşti la magazinul alimentar de vizavi, patronul acestuia dotându-se, de exemplu, cu: vată, tifon, pampers etc. Am plecat de-acolo bulversată de suferinţa oamenilor şi modul în care sunt ajutaţi" (Ana F.) * De astăzi, dacă sunteţi producător şi vreţi să aveţi un loc în Pia­ţa Transilvania, ar trebui să vă cam grăbiţi să vă băgaţi dosarele (?) la Consiliul Judeţean spre aprobare, fiindcă locurile sunt limitate (180). N-ar fi rău ca, pe lângă solicitare, să ataşaţi şi-o pilă. * Am o mare bucurie când citesc că unei întreprinderi sibiene vechi de peste 130 de ani - este vorba de Compa - îi merge bine, iar eu am acţiuni la aceasta, nu multe, dar bune, după cum se vede. Aştept să citesc nu doar că respectiva societate face angajări, ci şi că ne cheamă pe acţionarii "mărunţi", dacă nu la dividende, măcar la o bere! * Sibiul arată mai vesel cu steagurile tricolore arborate pe clădiri şi pe stâlpi. Acelea n-ar putea rămâne mereu sau le păs­trăm doar pentru evenimente? Dacă tot îi imitaţi pe ame­ricani, de ce nu luaţi exemplu şi cu drapelele, ei având şi prin cămară şi baie. Mai ales că "fabrica" lui Sandu Bălan e la o aruncătură de băţ. De patrioţi de paradă sunt sătul.

 





comentarii
3 comentarii

Pai sa vedem e urme au lasat Pecenegii : Bara Su ( Brasov), Fagara Su ( Fagaras) Bara Olt ( Baraolt) Avrek ( Avrig) Talmach ( Talmaci) Boia ( Boitza) etc Am putea zice, TRASILVANIA, PAMANT PECENEG !!
intelect plus
12.12.2018 02:00
Stiati ca pana in prezent s-au descoperit in Romania 151 cazane hunice ? Nici unul nu e expus la vreun muzeu...
13.12.2018 17:25
A munci si a trai in chip peceneg,asa cum ne indeamna intelect plus...
15.12.2018 20:05
Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia