În revista Cultura (director Augustin Buzura) nr. 34, 2014, Ion Brad scrie un fel de cronică la cartea "Aripile demonului", volumul IV, editura Limes, 2013, avându-l autor pe sibianul prin adopţie Mircea Tomuş, care a renunţat la critica literară în favoarea prozei. Octogenarul poet-diplomat-politruc l. B. îşi încheie eseul despre volumul octogenarului M. T. apoteotic: "Bravo, încă o dată, Mircea Tomuş!" n Am fost avertizaţi să avem grijă la falşii angajaţi ai Eon Gaz, care cică, intră prin case şi fură tot ce apucă. Drept să vă spun, eu mă tem mai mult de adevăraţii slujbaşi ai respectivei societăţi, ăia cu facturile! n Dacă vine Radu Beligan la Sibiu pe bani, spectacolul se anulează din lipsă de spectatori. Dacă vin - pe daiboj - alde Puya, Ruby, Mandinga, Vunk, Ami, Raluka etc., se îmbulzesc sibienii ca la sfintele moaşte sau când se împarte apă sfinţită din tulumbele pompierilor. Mari iubitori de cultură sibienii noştri! n Vorba unui prieten, când mergeam la vreo "sindrofie" sponsorizată: "Dacă-i gratis, participanţii beau ca înecaţii." n Sunt curios câţi vor merge să-i vadă pe Anca Ţurcaşiu, nu de mult divorţată şi pe Andrei Duban, primul pionier al ţării, la spectacolul "Amor în farmacie", preţul fiind doar de 50 de lei, elevii, studenţii, pensionarii plătind jumătate. (Pe vremuri şi militarii aveau ceva reducere, dar acum sunt... profesionişti.) n Statisticienii - ăia de nu fac altceva decât să numere tot ce mişcă - au constatat că Sibiul e pe locul 5 în ţară după numărul de turişti care-l vizitează. Eu aş băga mâna-n foc că e între primele trei. @n Bucureşti ce să vezi sau în Constanţa? Clasamentul meu e: Timişoara, Braşov, Sibiu. n Cine ar trebui să măture parcarea de pe strada Xenopol? Bănuiesc că aceia care încasează banii, fiindcă-i parcare cu plată. n Între promisiunile făcute de primarul Nicolae Dancu alegătorilor comunei Păuca este şi aceea că, până la sfârşitul mandatului, locuitorii satelor Broşteni şi Bogatu vor avea reţea de alimentare cu apă şi, după cum îl ştim, se va ţine de cuvânt. n Pe strada Tg. Vinului a mai fost inaugurată un fel de fântână arteziană care, ca şi cea din faţa Telefoanelor de pe strada N. Bălcescu, risipeşte apa pe trotuar şi-i... răcoreşte pe trecători. Se pare că proiectantul acestora ar trebui să se reprofileze pe cişmele şi adăpători. n Afiş: "Servim îngheţată italiană artizanală". Că-i artizanală ori "mecanică" e mai puţin important, contează din ce-i făcută: din lapte sau din apă, prafuri şi coloranţi. Oricum, sibienii ling din coşuleţe într-o veselie: rece şi dulce să fie! n Dacă şunca luată de la magazinul Floaş (zis Billa) are termen de valabilitate 24 de ore(?), în schimb smântâna de Albalact e bună trei săptămâni, iar brânza cu smântână Covalact o poţi ţine în frigider două săptămâni. Ascunse sunt căile... alimentaţiei raţionale.
Berbec
Încercaţi să nu întârziaţi la serviciu! S-ar putea să aveţi probleme de comunicare. Vă recomandăm să fiţi prudent în relaţiile...
Berbec
Încercaţi să nu întârziaţi la serviciu! S-ar putea să aveţi probleme de comunicare. Vă recomandăm să fiţi prudent în relaţiile...
* Aşa obişnuia să spună Al. O. Teodoreanu (Păstorel), fratele mai mare al lui Ionel Teodoreanu. "Ouăle" acestea, făcute după...
* Aşa obişnuia să spună Al. O. Teodoreanu (Păstorel), fratele mai mare al lui Ionel Teodoreanu. "Ouăle" acestea, făcute după...
Este o plantă erbacee, care atinge înălţimea de peste o jumătate de metru, având o tulpină neramificată. Frunzele sunt penat...
Este o plantă erbacee, care atinge înălţimea de peste o jumătate de metru, având o tulpină neramificată. Frunzele sunt penat...
În fiecare primăvară, în preajma Învierii Domnului, pe 23 aprilie, Biserica Creştină face pomenirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe care, pentru...
În fiecare primăvară, în preajma Învierii Domnului, pe 23 aprilie, Biserica Creştină face pomenirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe care, pentru...
Face parte din familia Urticaceae. Este o plantă perenă, întâlnită pe tot globul. Este folosită în alimentaţia omului pe tot...
Face parte din familia Urticaceae. Este o plantă perenă, întâlnită pe tot globul. Este folosită în alimentaţia omului pe tot...
Berbec
Se pare astăzi că aveţi multe probleme de rezolvat. Reuşiţi să faceţi în casă schimbări ce contribuie la îmbunătăţirea atmosferei....
Berbec
Se pare astăzi că aveţi multe probleme de rezolvat. Reuşiţi să faceţi în casă schimbări ce contribuie la îmbunătăţirea atmosferei....