logo
Citite, auzite: Telefonul mobil, mai infect decât o budă publică
N. I. DOBRA
558 vizualizari
Citite, auzite: Telefonul mobil, mai infect decât o budă publică

* Aşa susţin cei care l-au inventat, care ne-au făcut dependenţi de el, iar acum vor să ne sperie. N-au nicio şansă. (Eu, când umblu, îl ţin în buzunarul de la piept, când dorm, îl am sub pernă. Îi rog pe cercetători să mă ia în evidenţă!) * Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă sunt state create de toţi amărâţii, toţi borfaşii, toţi nenorociţii plecaţi de voie, de nevoie din ţă­rile lor de baştină şi prosperă, semn că nevoia te învaţă. Noi suntem precum africanii: aşteptăm mură-n gură, iar pământul plânge nelucrat. (În Păuca, un elveţian, cu muncă şi cu răbdare, a început să facă avere, în timp, nu de azi pe mâine, cum vor românii.) * Foarte interesantă legea - pe care americanii o au de multă vreme - cum că dacă-l pârăsc pe şeful instituţiei că face matrapazlâcuri, nu mă poate da afară, fiind "protejat". Îmi vine să râd: nu mă concediază, dar mă determină să plec, frecându-mi ridichea zilnic. Nu ştiu o lege de-a americanilor care să se potrivească la noi, dar continuăm să-i plagiem. * Literatura populară de la noi are încă pagini netăiate, iată: "Cărând pietre cu-nţelepţii, nu-i atât de mare chin/Precum e când cu nerozii stai să bei într-una vin". Mai de-a dreptul: Decât cu un prost la câştig, mai bine cu un deştept la pagubă. * Un francez ţanţoş - cum sunt cei au­tentici, fiindcă, în timp, s-au cam corcit - venind vorba de mâncare (eu spunându-i cât îmi plac fa­solea frecată, răciturile, jumările, drobul de miel) mi-a dat un bobârnac: "Auzi, mon cher ami, când voi învăţaţi să gă­tiţi, noi aveam deja colesterol". Am rânjit: "Cu atât mai bine pentru noi, şi mai rău pentru voi!" Nu i-a plăcut replica, însă asta a fost chiar intenţia mea. * Vă mai spun una din înţelepciunea românilor: "Când copilului nu-i stă nuiaua sfânt la poarta minţii/Râde fericit copilul, dar pe urmă plâng părinţii". (Poate mă aleg cu vreo citaţie la judecătorie!) * În jurnalul său, poetul francez Charles Baudelaire scria: "Ca şi noi, câinii va­gabonzi s-au sculat de dimineaţă şi îşi caută hrană sau aleargă după plăceri". Pentru unii, destui, la asta se rezumă existenţa. * De ziua Raşelei, Moritz i-a adus în dar un papagal vorbitor. De cum l-a băgat în colivie, papagalul a început să chirăie: "Jos jidanii, jos jidanii!" Raşela s-a burzuluit: "Bine, măi Moritz, asta mi-ai făcut tu bucurie?" La care soţul i-a răspuns spăşit: "De unde era să ştiu că nu-i de-al nostru cu un asemenea nas?"(Prietenul meu medicul C.V. precis nu va râde!) * La o recepţie simandicoasă, o doamnă cochetă i s-a adresat lui Oscar Wilde: "Nu-i aşa, domnule, că sunt cea mai urâtă femeie din Franţa?" La care scriitorul i-a replicat: "Din lume, doamnă, din lume!" Femeia a râs şi s-a îndrăgostit de el. Nu ştia că-i homosexual... * Un englez, când îşi alege locuinţa, se uită dacă, pe scări, poate încăpea coşciugul, în caz că moare. Românul zice: dacă nu mă pot scoate, să mă lase acolo! Vorba Doamnei de Pompadour: "După mine, potopul!" * O breaking news din presa scrisă: "În zilele acestea (octombrie 1940 - n.i.d.) Asociaţia Surdo-muţilor din România a ţinut o şedinţă ple­nară, în care s-a hotărât excluderea membrilor evrei”. Proştii nu mor, doar se schimbă! * "Cum se pot înşela oamenii"- a zis ariciul în călduri, când s-a dat jos de pe o pe­rie de sârmă!

 





comentarii
1 comentarii

Dobra, Dobra, ce stai tu sa scrii ca filolog devenit gazetar? I-auzi: "stai să bei într-una vin". Asa se scrie adverbul "intruna", care inseamna mereu, neincetat, continuu??? Bravo dom'profesor! Halal limba romaneasca i-ai mai invatat pe copii in scoala unde-ai facut pe directorul!
Probabil ca la valoarea ta de betiv, vei scrie "intruna din zile" ca te-ai lasat de baut...
elevul Dima
25.04.2018 00:20
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

zilele recoltei

UAJTS

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
circ
Licitatie publica

accentmedia