Tribuna
Citite, auzite: "Paradisul creştin nu se potriveşte pentru cei din Groenlanda"
N. I. DOBRA
807 vizualizari
Citite, auzite:

Zice că atunci când misionarii danezi au încercat să impună creştinismul groenlandezilor, aceştia au întrebat dacă acolo, în paradisul creştin, există foci? Aflând că nu sunt, au declarat cu regret că, în acest caz, paradisul creştin nu se potriveşte pentru ei, care nu pot exista fără foci. Pe Ivan Turbincă al lui Creangă îl interesau vodca şi femeile, tutunul şi lăutarii, aşa că a ales iadul. Pe noi, UE nu ne întreabă, numai ne comandă! * Apropo de Ivan, românii susţin că nu îşi vor revizui relaţiile cu ruşii până când aceştia nu restituie Tezaurul în întregime, în vreme ce ruşii o ţin una şi bună că nu-l dau până când nu se vor îmbunătăţi relaţiile bilaterale. Se vede că nu mai avem diplomaţi de anvergură, care să ştie cum să-l "aburească" pe Putin până ne vom vedea cu sacii în căruţă, după care: "do svidania, gospodin Vladimir!" * Mă întreba un megieş care e diferenţa dintre "colegiu" şi "liceu", de ce fostele licee sunt acum colegii? Nici prin gând nu mi-a trecut o asemenea "problemă", tot aşa cum nu mă frământă întrebarea de ce facultăţii de filologie îi zice acum "de litere". I-am răspuns la întâmplare: "Ăştia care au venit la putere după '89 au vrut să arate că schimbă ceva, aşa că au modificat denumirile întreprinderilor, instituţiilor, şcolilor, au bramburit cultura, sănătatea... Altă explicaţie n-am". A rânjit satisfăcut că m-a prins nepregătit: "Vezi că eşti prost: păi, liceele dinainte aveau clase numai de la a 8-a la a 12-a, pe când cole­giile de azi au clase începând cu cea aşa-zis pregăti­toare". Nu l-am contrazis, fiindcă n-am vrut să lungesc discuţia, spunându-i că şi Liceul "Gh. Lazăr", pe când se numea liceu, avea şi clase primare... * Cred că v-am spus că îmi place doctrina politică a lui Donald Trump. Re­cent a mai zis una care mi-a plăcut: "America este guvernată de americani. Respingem ideologia globalistă şi îm­brăţişăm doctrina patriotismului". El îşi poate permite să spună orice, pentru că nu-l poate cenzura nimeni. Ai noştri, când sunt chemaţi la Bruxelles să dea raportul, îşi pun pampers la cur, iar cuvinte precum "suveranitate", "independenţă", "patriotism", cu timpul vor dispărea din vocabularul românilor. * Sunt nevoit să o citez pe jur­nalista Selma Iusuf, cu care mă potrivesc: "Trăiesc în ţara asta ca un autobuz hodorogit, cu frânele un pic stricate, care face permanent un pas spre prăpastie şi doi înapoi. Şi nici şoferul nu-i foarte zdravăn la cap”. Poţi să nu-i dai dreptate? * Un cercetător în istoria religiilor, deşi tema nu mă interesează deloc, îmi explica doct cum că "ortodoxia s-a născut din cenuşa Bizanţului". Am vrut să-i replic că se observă asta chiar de un novice, dar mă aflam pe un teren mocirlos, puţin cunoscut şi n-aş fi putut fi un interlocutor avizat şi credibil. l-am sugerat să discute subiectul cu Teodor Baconschi sau cu preotul Constantin Necula...





comentarii
7 comentarii

Poate ca exista si un paradis cu zapada si sporturi de iarna, ursi albi si aurore boreale ( sau australe...in acest caz,vom avea pinguini:)))
Gloria Arroyo Macapagal
14.01.2019 15:15
Contravaloarea tezaurului a fost investita in reconstructia postbelica a Moldovei Sovietice...vor zice rusii...
Hareton Ironcastle
14.01.2019 15:41
Nu exista Paradis pe pamant, dar exista BUCATI DE PARADIS ( altfel zis, exista pe pamant un paradis sfar^mat).
Dardu Nicolaescu - Plopsor
14.01.2019 15:46
Prin anii 50, liceul se numea Scoala Medie, iar bacalaureatul, Examen de Maturitate
14.01.2019 16:02
selma se crede in desertul tatarilor
14.01.2019 16:05
paradisul cel crestin / permite consum de vin ( Matei, cap.26,verset 29 ).
14.01.2019 20:51
De ce fostele licee sant acum colegii ? Mai bine ne-am intreba de ce fostele colege sant asa cum sant...
14.01.2019 20:57
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia