Tribuna
Citite, auzite: "Numărul mare de doctori este semn de neputinţă şi de boală"
N. I. DOBRA
610 vizualizari
Citite, auzite:

Aşa a zis Voltaire, cu referire la medici, fireşte, dar şi la multitudinea de legi dintr-un stat. Parcă ar fi contemporanul nostru. * Adina Popescu (n. 1978) este bucureşteancă şi scrie în "Dilema Veche". Iată o mostră: "Ca de fiecare dată când mă întorc din Ardeal, am sen­zaţia că mă întorc dintr-o altă ţară. Mi-am dat seama că oamenii ăştia o duc bine. Nu atât de bine pe cât ar trebui într-un stat care nu face nimic pentru ei, dar îşi pot construi o viaţă suportabilă, pentru că, de cele mai multe ori, se bazează doar pe ei înşişi". Cum ar ve­ni, noi suntem adevăraţii liberali, al căror slogan era pe vremuri: "Prin noi înşine!" * Un istoric serios, George Potra, scrie că primele cişmele de utilitate publică, realizate după model turcesc, au apărut în Bucureşti, în 1780. Nici acum nu se prea spală "miticii", darmite la vremea aceea. (Spre deosebire, evreii, unde se instalau, prima construcţie era o baie populară, după care venea şcoala. Am avut o colegă în clasele elementare, Mandel Eva. Când noi, băieţii jucam "lapte gros" şi "zală", ea mergea la oră de vioară. Când noi ne spălam în lighean, probabil că ea avea duş. Aş fi curios ce-a ajuns în Is­rael.) * Acum se face atâta zarvă când o femeie îl acu­ză pe şeful ei că o hărţuieşte sexual, scriu gazetele, vorbesc televiziunile, se fac talk-show-uri cu jurişti, psihologi, medici, felceri... Pe vremuri, nu prea îndepăr­tate, în fabricile de industrie uşoară, doldora de fete sănătoase, de la ţară, fără fasoane, acestea abia aşteptau să fie băgate în seamă de un mecanic de întreţinere, un şef de echipă, ca să nu mai spun dacă se lipeau de un şef de personal, de sindicat ori de partid. Nu mai spun că, atunci, exista un cod al eticii şi echităţii, dar valabil doar pentru proşti (ca mine). Dacă m-aş apuca să "dau din casă", ar fi mare tărăboi prin urbe, dar n-am de gând să dau apă la moara unor şobolani care trăiesc nu­mai din gunoaie scoase la vedere. * Ioan Holender (n.1935 în Timişoara, unde tatăl lui, evreu, avea o fabrică de marmeladă), ajuns o celebritate mondială în domeniul muzicii de operă, declara într-un interviu: "Decretul prin care li se cerea evreilor să cureţe pavajul cu periuţa de dinţi n-a fost dat în Germania, ci e o «găselniţă» vieneză". Aşa o fi fost, dar îmi plac mai mult austriecii decât nemţii, iar Viena este inegalabilă în lume prin nenumărate "amănunte". * Din când în când, tot mai rar, scutur de praf cărţile dragi din bibliotecă şi nu mă pot abţine să nu recitesc pagini, la întâmplare. Fănuş Neagu: "Rică este cel mai mare portar al României. Chiar şi atunci când face pe bufonul, se aprind licurici în crucea răs­tignirii, păsări dansează peste turla mănăstirii dintr-un lemn şi sufletul petrece lângă altare răpuse de greieri". Când nea Fănuş iubea pe cineva, o făcea fără mar­gini: vinul, fotbalul, femeile, Brăila... Vorbea împleticit, dar scria magnific.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia