logo
Citite, auzite: "Broasca nu bea toată apa din lacul în care trăieşte"
N. I. DOBRA
436 vizualizari
Citite, auzite:

Cel din titlu este un proverb al indienilor sioux, pe care coloniştii din America ori i-au omorât, ca să le ia pământurile, ori i-au înghesuit în rezervaţii, precum lagărele de concentrare naziste. Noi, fără minte ne-am tăiat pomul care ne făcea umbră, ne-am distrus agricultura bio, ca să mâncăm toate căcaturile din import şi am falimentat industria, ca să ne plece copiii în lumea largă. Suntem precum ciobanul tâmpit, care, în loc să-şi tundă oile, le jupoaie până le termină. Vorba marelui actor Ştefan Iordache în filmul "Ticăloşii": A început să nu-mi mai placă democraţia. * Ajunsă la vârsta de 64 de ani, Isabella Rossellini, fiica frumoasei actriţe suedeze Ingrid Bergman şi a regizorului italian Roberto Rossellini, o citează pe maică-sa: "Mama m-a prevenit că o actriţă, între 45 şi 60 de ani, este prea bătrână ca să mai poată juca roluri de îndrăgostită şi prea tânără pentru a fi distribuită în roluri de bunică". Am cel puţin doi prieteni care le preferă pe aceste femei între două vârste. * Le spun tuturor celor care vor să m-asculte şi să înveţe că nu-i corect "clasa I-a", ci "clasa I" şi e greşit să zică "trei de i", corect fiind "trei i" (fiindcă nu spui "trei de oameni", ci "trei oameni", acest "i" fiind asimilat unui substantiv). Mai grav e că nici unii dascăli (de politicieni nu mai vorbesc) nu ştiu asemenea reguli elementare (poate apare "alimentare"!) * Poza lui Arsenie Boca a început să se vândă pe sub mână, cum se dădeau manifestele PCR în ilegalitate între cele două războaie şi comuniştii se ascundeau, deşi nu-i căuta nimeni. (Un ilegalist bătrân şi... puţin jidan îmi povestea ce viaţă a dus, când se pitea de Siguranţă, într-o casă conspirativă: "Bărbatul femeii care mă... ascundea, era în puşcărie. Ea îmi gătea, mă spăla, mă giugiulea, ne zbenguiam. A fost cea mai frumoasă perioadă a activităţii mele în ilegalitate. N-aveam voie să ies din casă, iar dacă citeam din Marx şi Engels, mă lua somnul...") Câţiva ani, prin 1950, a fost şef, după aia l-au scos la pensie. * Apropo, vi-l mai amintiţi pe "bagabontul" de Dan Iosif (1950-2007), cel care a ajuns consilier prezidenţial pe vremea lui Ion Iliescu? Parlamentar, erou de film, revoluţionar, om de afaceri? Norocul lui (!) că a murit, fiindcă îl păştea, şi pe el, puşcăria. A fost adus congelat de la Novosibirsk, din Siberia, unde a crezut că va fi lecuit de cancer. Dumnezeu nu bate cu bâta. * Andrei Pleşu scrie negru pe alb: "Nu cred că Marx trebuie înlăturat din istoria fiIozofiei". După care vine cu argumente. Ceea ce nu înţeleg: cu cine polemizează fostul disident, ministru, consilier prezidenţial etc.? Cine a zis că trebuie exclus Marx, când în Germania i se dezvelesc statui? Există oameni care, vrem nu vrem, nu pot fi scoşi în afara istoriei, de la Nero, Alexandru Macedon, Petru cel Mare al Rusiei, Napoleon, la Lenin, Hitler, Stalin, Musollini, Franco, Antonescu, Ceauşescu... Ba, aş zice că, unii, cei "răi", sunt chiar mai interesanţi.





comentarii
5 comentarii

TREI DE I e mai inteligibil decat TREI I.Nu se apreteaza ( ! ) la confuzii.
Albert Kalonji, Kassaiul de Sud
09.07.2018 13:49
Mai demult exista si Ordinul Muncii Clasa I-a ( ordinul de a muncii in continuare ...clasa I-a ?? )
Plumbbob Priscilla
09.07.2018 13:59
nea alecu, nea alecu / tude oaia si berbecu / dar ciobanul ,mai tampit / oile si le-a belit
vacaru baboe
09.07.2018 17:51
broasca nu bea toata apa / la pesti nu le trage clapa
Trandafir pe coltzul Messi
09.07.2018 18:14
Stie cum se scrie corect . Si atentzioneaza, spre luare aminte. De unde rezulta ca NID se descurca binisor cu gramatica !!!
Clitocybe DeAlbata
10.07.2018 13:03
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia