Să nu mă credeţi atât de lipsit de simţul umorului încât să spun aşa ceva eu despre mine. Sunt vorbele unui personaj de-al lui Tudor Arghezi, pe nume Gulică Unanian, portretizat cu har de poetul-pamfletar. Mi-a plăcut şi am simţit nevoia să împart cu cititorii mei de bună credinţă (nu cu mof­tangiii care îmi găsesc nu­mai defecte de ei inventate) această plăcere. * După ce Sibiul a fost, în 2007, de­cre­tat Capitală Culturală Euro­peană, au apărut ca bureţii după ploaie, tot felul de "ca­pitale" în România: a poeziei, a sarmalelor, a brânzei, a ţui­cii, a caprei, a porcului, a ver­zei, a cârnăciorilor, a castra­veţilor muraţi, a gulaşului etc. Aştept ca vreun primar să-şi declare localitatea "Capitala fecioarelor despletite". Dacă are curaj! * Filozoful britanic (galez) Bertrand Russell (1872-1970) scria încă prin anii 30 ai secolului trecut: "Fe­ricirea omului este un atri­but al inactivităţii lui, munca fiind un blestem, o adevărată pacoste, care ne împiedică să ne bucurăm de viaţă". Cam are dreptate. El pro­pu­nea şi o soluţie: "reducerea programului de lucru la pa­tru ore pe zi, pentru orice ins care trăieşte din salariu". Ce le-ar mai plăcea românilor această soluţie, deşi destui nu justifică nici atât chiar dacă programul actual este de opt ore. * Citesc câteva reviste (nu numai literare)           şi-mi dau seama că vechile obiceiuri n-au dispărut, ba chiar s-au înmulţit şi accen­tuat, după principiul: "Baţi toba pentru mine, cânt la trompetă pentru tine", iar grupurile de interese sunt mai virulente decât înainte, când ăia de la "Luceafărul" se încontrau cu cei de la "România literară", iar "Săp­tămâna" lui Eugen Barbu îi făcea varză pe cei de la Europa Liberă. Alte vremuri, aceleaşi metehne. * Pe un perete al biroului notarului la Primăria din Păuca, prin 1948, era un tablou. Mama îl întreba pe Zânovie - care între atribuţii, în afară de a bate toba prin sat, făcea şi curat prin clădire şi curte - dacă ştie cine-i în poză? "Păi, cin' să hie, Majestatea Sa Regina!" De fapt, era Ana Pauker! Acum, în instituţiile statului nu mai ai pe cine pune pe perete...* ÎI întrebam pe un amic popă de ţară de ce lasă Dumnezeu, dacă mai trăieşte, să se întâmple atâtea nenorociri în lume şi mi-a răspuns citându-l pe Arsenie Boca, la modă în zilele noastre: "Nenorocirile sunt cea mai de pe urmă cale ce-o mai are Dumnezeu la îndemână ca să dezme­ticească pe om la minte". Aşa o fi, deşi omul nu prea învaţă din greşeli, repetându-le la nesfârşit. * Altă cugetare de-a lui Boca mi-a plăcut: "Noi nu suntem din maimu­ţă, dar ne îndreptăm cu paşi repezi spre ea". Aici îi dau dreptate. * Omul nostru din Passau, Georg Barth, mi-a trimis o statistică: anul trecut, în Bavaria, lucrau 8.153 de medici străini, în clinici cei mai mulţi fiind austrieci-651, urmaţi de români-575, un­guri-331, slovaci-306, bos­nieci-89...