Agenda vieţii spirituale

* Suntem în săptămâna după praznicul Înălţării Sfintei Cruci, una din marile sărbători de toamnă ale Bisericii. Prin intermediul pericopei evanghelice a săptămânii (Mc 8, 34-38), Mântuitorul ne adresează chemarea de a-i urma Lui, prin purtarea Crucii noastre. "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa".
Deci, prima etapă în urmarea lui Hristos este lepădarea de sine. Adică, lepădarea de viaţa egoistă, de modul egoist de a trăi şi a gândi. Lepădarea de sine înseamnă renunţarea la mândrie şi la lăcomie. Căci, atât de mult sunt preocupaţi oamenii de sine încât uită că sunt trecători pe pământ şi că Dumnezeu îi menţine în existenţă şi îi cheamă la viaţă veşnică - la fericire, care se pregăteşte încă de pe pământ.
A doua etapă în urmarea lui Hristos este luarea crucii. Este vorba despre crucea nevăzută, spirituală, pe care trebuie să o purtăm cu toţii şi prin care se înţeleg necazurile, suferinţa, încercările şi greutăţile acestei vieţi, pe care trebuie să le purtăm cu răbdare spre a noastră mântuire. Luarea crucii mai înseamnă şi lupta pentru dreptate şi adevăr într-o societate în care stăpâneşte minciuna, necredinţa şi uitarea de Dumnezeu. Asumarea crucii reprezintă şi împlinirea binelui atunci când în lume se săvârşeşte mult rău. Numai cine îşi poartă cu credinţă şi smerenie crucea suferinţelor pentru Hristos şi lupta pentru săvârşirea binelui, acela îşi va mântui sufletul.
"Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?".
Răspunsul la aceste întrebări este lăsat în grija noastră şi el este unul singur. Nimic! Nimic nu-i foloseşte omului dacă-şi pierde sufletul.
Toate bogăţiile pământului şi tot ce umanitatea a plăsmuit, absolut toate la un loc nu valorează cât un singur suflet, cât sufletul meu, al tău, sau al ultimului cerşetor. Practic, Mântuitorul ne avertizează că lumea întreagă este un nimic, raportată la un singur suflet. Iată valoarea sufletului! Iată ce comoară infinită a pus Dumnezeu în noi, care L-a costat sângele Fiului Său.
De aceea, toate bogăţiile pământului şi lumea întreagă la nimic nu-mi foloseşte dacă sufletul mi l-am pierdut. Adică, dacă printr-un singur păcat de moarte l-am pierdut pe Dumnezeu şi odată cu El fericirea mea veşnică. În schimb, chiar dacă am pierdut toată lumea, însă îl am pe Dumnezeu în suflet, nu am pierdut nimic, pentru că, avându-L pe Dumnezeu, în El am totul şi sunt fericit.
Prin tot ce a făcut şi ne-a învăţat, Mântuitorul ne-a arătat că această viaţă în totalitatea ei are valoare numai în măsura în care este trăită în lumina veşniciei. De aceea, înainte de orice acţiune, trebuie să îmi pun întrebarea: La ce îmi foloseşte acest lucru, această acţiune pentru veşnicie?.