Tribuna
Agenda vieţii spirituale
Gh. DOBRIN
1159 vizualizari
Agenda vieţii spirituale

Suntem în săptămâna a 5-a după Rusalii. Pericopa evanghelică a acestei săptămâni (Mt 8, 28-34) ne relatează minunea vindecării a doi oameni îndrăciţi. Mântuitorul vine în ţinutul Gadarenilor unde este întâmpinat de doi demonizaţi care locuiau în gropile care serveau pentru morminte şi care îi îngrozeau pe locuitorii acestei zone. De spaimă, aceştia i-au legat de mai multe ori în lanţuri, dar ei cu putere diavolească au rupt de fiecare dată legăturile, astfel că nimeni nu-i putea stăpâni.

A venit Domnul şi, văzându-L de departe, demonizaţii s-au apropiat, iar diavolii, prin vocea acestor nefericiţi, Îl rugau să nu-i pedepsească. "Ce ai Tu cu noi, Iisuse, fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuieşti?"

Mai mult, aceste duhuri rele îi cer milă lui Iisus, în situaţia în care vor fi izgonite de cei doi, să nu se întoarcă în Iad, ci să li se îngăduiască să intre în turma de porci care păştea în apropierea mării. Acest lucru li se permite, iar turma de porci ajunsă sub stăpânirea lor , căci erau foarte mulţi, "legiuni", s-a aruncat în apele mării şi s-a înecat spre marea supărare şi pagubă a stăpânilor care îi cer lui Iisus să plece din ţinutul lor.

Iată că de această dată, în loc să fie admirat pentru minunea săvârşită, Mântuitorul este poftit "politicos" să plece din Ţinutul Gadara. Şi aceasta pentru că locuitorii au preţuit mai mult paguba provocată de pierderea animalelor decât minunea săvârşită de Hristos. Orbiţi de paguba pricinuită, ei nu au putut vedea puterea lui Dumnezeu, prin care cei demonizaţi au fost vindecaţi. Cu toate acestea, venirea Domnului nu a fost zadarnică şi neroditoare, pentru că în locul său au rămas să dea mărturie despre "cât bine a făcut Dumnezeu" chiar cei doi foşti demonizaţi, care au devenit adevăraţi misionari.

Această pericopă evanghelică ne învaţă că uneori s-ar putea să ni se pară şi nouă că învăţătura Domnului este greu de urmat, că ne provoacă o pagubă, după cum  le-a provocat şi gadarenilor, pentru că nu ne place: să ne rugăm, să postim, să facem milostenie şi alte fapte care nu ne stau tocmai la îndemână.

Gadarenii au regretat porcii şi n-au  ştiut să se bucure de vindecarea celor doi semeni. Nu întâmplător Domnul a ales porcii spre a fi "nimiciţi" în adâncurile mării! Aceasta pentru că ei sunt simbolul mizeriei, al mocirlei, al păcatului şi decăderii în care unora le place să se complacă.

De aceea, noi să nu procedăm ca ei, poftindu-L pe Hristos afară din viaţa noastră pentru că nu ne convine învăţătura Lui, să-L chemăm să se sălăşluiască în noi, căci pentru aceasta a venit în lume, ca să locuiască în sufletele noastre. Să nu cădem în păcatul gadarenilor care L-au socotit "nepotrivit" pentru ei, chiar dacă viaţa în Hristos presupune luptă şi osteneală. este adevărat că Domnul nu ne rezervă tocmai concedii, vacanţe sau distracţii. El ne cheamă la biserică, să postim, să ne rugăm, să facem milostenii, să ne înfrânăm până şi gândurile, într-un cuvânt, să-L iubim. Chiar dacă la început aceste jertfe ne pot părea grele, prin slujire cu devotament şi iubire ne putem făuri fericirea şi câştiga Împărăţia veşnică.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA